Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei din cadrul Universităţii „Al. I. Cuza” caută parteneri pentru derularea a trei proiecte importante.
În acest scop, instituţia de învăţământ superior organizează o procedură de selecţie pentru încheierea de Acorduri de Parteneriat în vederea depunerii cererilor de finanţare pentru următoarele proiecte: For DL - Formare în Digital Learning, Strategic POSDRU, DMI 1.1 - Acces la educaţie şi formare profesională iniţială de calitate, DarPS – Dezvoltare Articulare şi Reconstrucţie în Pedagogia Socială, Grant POSDRU, DMI 1.2 – Calitate în învăţământul superior, şi ExPED – Exerciţiu de Practică şi Educaţie Dirijată, Grant POSDRU, DMI 2.1 – Tranziţia de la şcoală la viaţa activă. „Activităţile care vor face obiectul proiectului dezvoltat în parteneriat sunt activităţile eligibile menţionate în Ghidul Solicitantului - Condiţii specifice, cât şi activităţile transversale, adică managementul proiectului, achiziţiile publice şi măsurile specifice pentru informare şi publicitate pentru proiect”, arată reprezentanţii UAIC Iaşi. Instituţiile interesate să participe la selecţie trebuie să depună o scrisoare oficială de intenţie, cu menţiunea „Pentru selecţia de parteneri POSDRU vizând proiectul…”, la sediul Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei sau pe e-mail, până la data de 5 iulie. Propunerile de parteneriat eligibile vor fi selectate şi aprobate în ordinea primirii lor. Partenerii selectaţi vor fi contactaţi direct iar lista finală va fi publicată pe site-ul UAIC din Iaşi.
Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei din cadrul Universităţii „Al. I. Cuza” caută parteneri pentru derularea a trei proiecte importante.
În acest scop, instituţia de învăţământ superior organizează o procedură de selecţie pentru încheierea de Acorduri de Parteneriat în vederea depunerii cererilor de finanţare pentru