La finalul actului IV din Nabucco, când marele rege acceptă în fine cuvântul domnului, idolul Baal cade la pământ sfărâmându-se în bucăţi, iar poporul ales e liber să se întoarcă acasă şi să reclădească Ierusalimul. N-ar fi rău să ne eliberăm şi noi în fine de acest idol de proiect la care ne-am închinat timp de 15 ani, de pe vremea când consilierii preşedintelui Constantinescu începuseră să tragă cu carioca pe hartă mari conducte strategice primprejurul Mării Negre, ale căror realism sau utilitate au fost mereu suspecte.
Ponta e forţat să o facă, dacă tot a avut ghinionul ca anunţarea eşecului proiectului Nabucco (nume de rău augur de la bun început) să se suprapună cu vizita lui în Azerbaidjan. Turneul lui oricum bate recordul de bizarerie, măcar şi pentru aceea că nu i s-a comunicat deloc poporului scopul şi durata vizitei prin Asia Centrală. Fotomontajele cvasi-turistice de pe site-ul guvernului sunt bune pentru reportajele lui Aristide Buhoiu, dar nu ne lămuresc deloc care a fost treaba cu Uzbekistan, Hong Kong, Macau ş.a.m.d.
D-l Ponta a folosit în acest turneu bătrânul avion al lui Băsescu, ăla vechi şi mare consumator de kerosen, după ce tot el făcuse caz de existenţa aeronavei şi spusese că o taie din bugetul pe 2013 – unde, la drept vorbind, nici nu există, fiind închiriată de preşedinte cu ziua, exact cum a făcut acum şi premierul. Inconsecvenţa asta pe fleacuri n-are consecinţe electorale la noi, însă arată o dată în plus cu câtă naturaleţe tinerii noştri politicieni sunt gata la propagandă neruşinată pe mize minore.
Gafele de substanţă sunt mai greu de justificat însă: pentru ce s-a mai dus în Azerbaidjan, dacă la ora aceea ştia că Nabucco nu mai e, iar pe azeri nu-i interesează Arpechim-Oltchim? Că astea se bat în cuie dinainte, de delegaţii tehnice, premierii nefăcând decât să parafeze
