Președintele Consiliului Județean, Mircea Cosma, a anunțat că pentru fluidizarea traficului pe DN1, CNADNR intenționează propune realizarea a încă două sensuri giratorii.
Un al treilea giratoriu va fi realizat în urma unei asocieri între CJ Prahova şi comuna Blejoi. Potrivit preşedintelui CJ Prahova cele două sensuri giratorii care urmează să fie realizate de CNADNR vor fi construite la Bănești și la Vadu Cerbului, în Sinaia.
„S-a aprobat de către Consiliul Tehnic CNADNR și ieșirea de pe autostrada Ploiești – Comarnic, care este la sud de Bănești cu 800 de metri. Avem planurile, inclusiv color”, a declarat Mircea Cosma, președintele Consiliului Județean Prahova.
Consiliului Județean se va asocia cu localitatea Blejoi, în vederea amenajării sensului giratoriu DN1B – DJ 236, în zona Ploiești City Center.