Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pe Stăpânul şi Arhiereul nostru, Doamne, îl păzeşte! IPS Irineu a împlinit astăzi vârsta de 60 de ani

Publicat in Informatia de Alba, marți 2 iulie 2013 ·

În data de 2 iulie 2013, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, împlinește frumoasa vârstă de 60 de ani. Această aniversare reprezintă pentru preoţii şi credincioşii Arhiepiscopiei Alba Iulia un prilej de mare bucurie şi de rugăciune pentru Ierarhul nostru, dăruit de Dumnezeu pentru păstorirea și întărirea vieţii spirituale a credincioșilor din județele Alba și Mureș.

În data de 5 iunie 2011, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu a fost întronizat ca întâi stătător al scaunului vlădicesc de la Alba Iulia de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. De la această dată a impus, cu dragoste şi cu o clarvăzătoare şi energică pasiune, rigori de autenticitate ortodoxă şi de relevanţă culturală, cu deschideri largi către semeni şi către lumea actuală. A cules şi continuă să o facă zi de zi, pentru a le semăna în noi, roadele rugăciunii și ale vieții curate, asigurându-ne că oriunde este prezent Arhiereul, Dumnezeu lucrează în mod plenar.

În toate acţiunile sale, Înaltpreasfinţia Sa respectă cu sfinţenie jurământul făcut la alegerea ca episcop. Vedem în persoana sa un ierarh care Îl slujeşte pe Hristos „cu timp şi fără timp”, nu pentru laudă de la oameni, ci din râvna continuă de a-şi împlini chemarea. Ne bucurăm de un păstor devotat credincioșilor din cele două județe, fapt pentru care colaboratorii direcţi, părinţii parohi, autoritățile, viețuitorii sfintelor mănăstiri şi bunii creștini dau mărtuire. Este un om al liniştii, dar prin care vorbeşte Cuvântul lui Dumnezeu. Este, totodată, un om al cuvântului şi al cărţii, capabil să valorizeze taina întâlnirii cu orice om, de la tânăr până la academician şi de la omul de la ţară până la cuviosul nevoitor din pustie. Arhiereul nostru este și un binecuvântat purtător al Duhului Sfânt, care ştie să citească în inimile oamenilor, să participe la bucuriile şi la du

Articolul in Informatia de Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

George Simion mulțumește Administrației Trump pentru că am fost scoși din programul Visa Waiver

HotNews acum 3 ore
George Simion a mulțumit public, într-un interviu acordat unui influencer MAGA, Administrației Trump pentru că a menținut vizele pentru cetățenii români și a exclus România din programul Visa Waiver, transmite G4media. „Mesajul de la Washington a fo

UPDATE - Zelenski şi liderii europeni au purtat o discuţie telefonică cu Trump în timpul reuniunii lor de la Kiev / Avertisment neobişnuit al Ambasadei SUA la Kiev

News.ro acum 15 minute
Liderii Marii Britanii, Franţei, Germaniei şi Poloniei au venit sâmbătă la Kiev şi, împreună cu preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, au avut o convorbire telefonică comună cu Donald Trump pentru a discuta despre planurile pentru un acord de pa

Ziua Independenței Naționale a României, marcată la Constanța (Galerie FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 4 ore
10 Mai reprezintă unul dintre reperele fundamentale ale istoriei României – ziua în care, în anul 1877, țara noastră și-a proclamat independența față de Imperiul Otoman. Cu acest prilej, la Constanța, Comandamentul Flotei va organiza, în data de 10

Ilie Bolojan, după summitul de la Kiev: „Este în interesul României să se ajungă cât mai rapid la pace”

HotNews acum o ora
România va continua să sprijine Ucraina, susține armistițiul de 30 de zile și face apel la o pace „durabilă” și „justă” în războiul cu Rusia, a transmis sâmbătă președintele interimar Ilie Bolojan, după summitul „Coaliția de Voință” de la Kiev. Bolo

Peste 160.000 de oameni din cinci orașe din Catalonia sunt blocați în case din cauza unui nor toxic de clor

HotNews acum 3 ore
Peste 160.000 de persoane din cinci municipalități ale regiunii spaniole Catalonia au fost îndemnate sâmbătă de autorități să nu iasă din locuințele lor, după ce un incendiu la un depozit industrial a provocat un nor toxic de clor, informează AFP. „

VIDEO Incendiu violent, cu fum dens, la un mall din Arad. A fost emis mesaj RO-Alert

HotNews acum o ora
Un incendiu puternic a izbucnit sâmbătă la deșeuri menajere din curtea unui mall, aflat în renovare, în municipiul Arad. Focul a pătruns și în interiorul centrului comercial, iar la fața locului intervin numeroase echipaje de pompieri. Populația a f

Crin Antonescu anunță pe cine sprijină în turul doi: „Două secte dezlănțuite au ocupat România”

Mediafax acum 20 minute
Mesajul a fost publicat pe Facebook. Fostul candidat al alianței de guvernare consideră că în turul doi se confruntă două secte. „Războiul celor două secte. Petrov contra Georgescu. Două secte dezlănțuite au ocupat România electorală și dau o bătăli

Accident rutier în municipiul Brașov. Mai multe persoane, inclusiv copii, transportate la spital

Ziua Constanta acum 3 ore
Pompierii din municipiul Brașov au fost solicitați să intervină în urma producerii unui accident rutier, în care au fost implicate un microbuz, în care se aflau 3 adulți și 15 copii, și un autoturism. Potrivit ISU Brașov, la fața locului au fost mob

Incendiu în curtea unui centru comercial aflat în renovare, din municipiul Arad. A fost transmis mesaj Ro-Alert - FOTO, VIDEO

News.ro acum 53 minute
Pompierii intervin sâmbătă pentru stingerea unui incendiu izbucnit la deşeuri menajere din curtea unui centru comercial, aflat în renovare, din municipiul Arad.

ULTIMA ORĂ Kelemen Hunor, mesaj dur la adresa lui Viktor Orban și George Simion: ”Simion nu este nici suveranist, nici creștin – el este anti-maghiar! Nu vom uita că în Valea Uzului a dansat pe mormintele bunicilor noștri”

G4Media acum 2 ore
Kelemen Hunor, președintele UDMR, a lansat sâmbătă un mesaj dur la adresa lui George Simion, pe care îl acuză că ”este anti-maghiar” și că ”în Valea Uzului a dansat pe mormintele bunicilor noștri”. Mesajul lui Kelemen Hunor e îndreptat indirect și î

Vremea

București
acum

13°
sâm.

9°/13°
dum.

7°/20°
lun.

7°/14°
mar.

8°/17°
Iasi
acum

17°
sâm.

6°/17°
dum.

5°/10°
lun.

3°/15°
mar.

5°/16°
Constanta
acum

12°
sâm.

10°/13°
dum.

10°/16°
lun.

10°/14°
mar.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

4°/16°
dum.

5°/11°
lun.

3°/13°
mar.

3°/15°
Timisoara
acum

18°
sâm.

5°/18°
dum.

6°/18°
lun.

5°/17°
mar.

4°/17°