Fosta directoare a Liceului "Dimitrie Bolintineanu" din Capitală, Costica Vărzaru, cercetată pentru fraudă la bacalaureat, a fost arestată preventiv pentru 29 de zile, printr-o decizie luată marţi de Tribunalul Bucureşti.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti (PTB) a dispus, marţi, reţinerea pentru 24 de ore a fostei directoare de la Liceul "Dimitrie Bolintineanu" din Capitală Costica Vărzaru, cercetată pentru trafic de influenţă. Procurorii au stabilit că, în perioada mai-iunie, în calitate de director al Liceului Teoretic "Dimitrie Bolintineanu" din Bucureşti, Costica Vărzaru a pretins şi a primit sume de bani de la elevi înscrişi la examenul de bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2013, pentru a-şi folosi influenţa pe lângă membrii Comisiei de bacalaureat, astfel încât aceştia "să nu îşi îndeplinească în mod corespunzător atribuţiile de serviciu pe parcursul desfăşurării examenului".
Cinci profesori din comisia de examen şi 32 de profesori supraveghetori la Liceul "Dimitrie Bolintineanu" au fost audiaţi luni la Poliţia Capitalei, în cazul suspiciunilor de fraudă la proba de limba română a examenului de bacalureat. După ce au fost audiaţi, aceştia au fost lăsaţi să plece, singura reţinută fiind fosta directoare a liceului, Costica Vărzaru.
Unii profesori sunt suspectaţi că le-ar fi spus elevilor subiectele la proba scrisă de la Limba şi literatura română. Asupra lor ar fi fost găsiţi bani şi cadouri care le-ar fi parvenit în aceeaşi zi, potrivit unor surse judiciare.
Sesizarea privind fapte de corupţie în cazul examenului de bacalaureat susţinut la Liceul "Dimitrie Bolintineanu" din Capitală a fost făcută acum câteva săptămâni.
Elevii care au susţinut luni proba de limba română de la bacalaureat la Liceul "Dimitrie Bolintineanu" au fost percheziţionaţi de anchetatori la ieşirea din sală, la mulţi dintr