Se ştie clar că judeţul Gorj a dat de-a lungul vremii multe vedete. Nici acum, Gorjul nu se dă înapoi în a scoate la lumină voci de aur, care peste ani vor fi adevărate vedete. Una dintre aceste voci superbe vine dintr-un cartier al oraşului Târgu-Jiu şi aparţine unei copile de doar 14 ani.
Se numeşte Ştefania Udrescu şi este o copilă de doar 14 ani, care şi-a descoperit talentul din pură întâmplare. Cânta mereu melodiile pe care le auzea la televizor, iar în urmă cu trei ani i-a cerut mamei sale s-o ducă la Palatul Copiilor pentru că vrea să facă muzică. Nu bănuia că peste nici un an va ajunge să uimească pe cei care au ocazia s-o asculte cu talentul său. Prin glasul ei, se transmite emoţia de care publicul are nevoie, spun specialiştii care au ascultat-o cum cântă. De curând copila a participat la audiţiile pentru concursul televizat ,,Xfactor”, iar după ce a trecut de prima etapă a audiţiilor, specialiştii au decis că este prea emotivă pentru a merge mai departe. Este primul pas în cariera pe care vrea s-o urmeze, spun apropiaţii copilei cu voce de aur. Ştefania vrea să urmeze Liceul de Muzică şi Arte Plastice din Târgu-Jiu pentru ca mai apoi să ajungă la Conservator.
Se ştie clar că judeţul Gorj a dat de-a lungul vremii multe vedete. Nici acum, Gorjul nu se dă înapoi în a scoate la lumină voci de aur, care peste ani vor fi adevărate vedete. Una dintre aceste voci superbe vine dintr-un cartier al oraşului Târgu-Jiu şi aparţine unei copile de doar 14 ani.
Se numeşte Ştefania Udrescu şi este o copilă de doar 14 ani, care şi-a descoperit talentul din pură întâmplare. Cânta mereu melodiile pe care le auzea la televizor, iar în urmă cu trei ani i-a cerut mamei sale s-o ducă la Palatul Copiilor pentru că vrea să facă muzică. Nu bănuia că peste nici un an va ajunge să uimească pe cei care au ocazia s-o asculte cu talentul său. Prin glasul ei, se