Intimitatea gândirii guvernanţilor actuali ai României dezvăluie o filosofie aiuritoare: ceea ce contează este menţinerea aşa-numitului control politic asupra companiilor statului.
Ca la noi la nimenea! Iată o zicală, veche, perseverent confirmată în toate epocile şi extrem de actuală. Epopeea programului de schimbare a directorilor companiilor statului cu manageri privaţi, de pildă, s-a desfăşurat şi se mai desfăşoară încă într-o notă de autentică haiduceală. S-au cheltuit bani, energie şi eforturi pentru a selecta managerii, s-au schimbat legi, s-au creat speranţe şi aşteptări. Desigur, în economia schimbării, nu cântăreşte prea mult milionul de euro care, potrivit unor calcule, a fost cheltuit în procesul selectării managerilor privaţi. Ceea ce contează este rezultatul.
Răsplata pentru performanţă: alungarea!
Dovada este performanţa financiară şi economică bună obţinută rapid de noul manager de la Tarom. Belgianul Christian Heinzmann, care a venit în noiembrie 2012, a rezistat şocului emoţional al respingerii planului său de management, dar s-a pus pe treabă. A preluat compania aviatică a statului înglodată în datorii, i-a îmbunătăţit performanţa şi i-a înjumătăţit pierderile în primele cinci luni ale acestui an. A fost răsplătit pentru asta: va fi alungat! Şi intrăm astfel în intimitatea gândirii guvernanţilor actuali ai României, care dezvăluie o filosofie aiuritoare: ceea ce contează este menţinerea aşa-numitului control politic asupra companiilor statului.
Controlul politic
Au jucat deci la cacialma: au acceptat, nu fără mofturi, propunerile consultanţilor, şi-au impus favoriţii pe lista managerilor, pe care i-au plasat în poll-positions, şi au dejucat sistematic planurile naivilor care şi-au închipuit că vor conduce companiile statului pe principiile guvernanţei corporative. În
