Un român a fost rănit şi un altul este dat dispărut într-un atac care a avut loc marţi la Kabul, în Afganistan, a anunţat Ministerul român de Externe, într-un comunicat. Potrivit poliţiei locale, în urma atacului şi-au pierdut viaţa cel puţin şapte persoane.
Cei doi cetăţeni români fac parte din personalul civil şi sunt angajaţi pe bază de contract la o firmă internaţională ce deserveşte o bază logistică din capitala afgană.
Din informaţiile încă neconfirmate oficial, rezultă că unul dintre cetăţenii români a fost rănit şi se află acum sub îngrijire medicală, iar cel de-al doilea este dat dispărut.
Misiunea diplomatică a României se află în contact permanent cu autorităţile locale şi este pregătită sa acorde asistenţa consulară necesară, în baza competenţelor legale, precizează MAE.
Şapte morţi, în atentatul comis marţi dimineaţa, la Kabul
Potrivit AFP, în atacul comis marţi dimineaţa la Kabul împotriva unei companii străine de transport care colabora ISAF, forţa NATO din Afganistan, au murit cel puţin şapte persoane.
"Patru paznici nepalezi, unul afgan şi doi civili afgani", au fost ucişi în urma atacului, a declarat şeful poliţiei din Kabul, Mohammad Ayub Salangi, precizând că toţi atacatorii, respectiv aproximativ trei persoane, au fost ucişi.
Poliţia, a precizat, de asemenea, că trei sau patru persoane au fost rănite.
Atacul, care a avut loc în jurul orei locale 04.30 (03.00 ora României), "a fost comis împotriva unei companii de transport logistic ce lucra cu forţele internaţionale", a explicat Mohammad Daud Amin, şeful adjunct al poliţiei din Kabul.
Potrivit primelor constatări, un camion plin cu explozibil a explodat în faţa unei intrări a complexului industrial, creând un crater enorm. Un schimb de focuri a avut loc ulterior între gărzi şi doi sau trei kamilaze, timp de aproximativ 40 de minute, a exp