Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zilele Careiene, programate pe 10-11 august

Publicat in Gazeta de Nord Vest, marți 2 iulie 2013 ·

Primarul municipiului Carei, Eugen Kovacs, va propune în şedinţa de săptămâna viitoare a Consiliului Local ca ediţia din acest an a Festivalului Villa Karul, cum au fost redenumite Zilele Careiene, să se desfăşoare în perioada 10-11 august. Zilele Careiene, ajunse la ediţia a XVII-a, vor fi precedate de un festival medieval, de tradiţionalul AugustFest, precum şi de două zile ale folclorului maghiar şi şvăbesc, respectiv românesc. Organizatorii speră să obţină din partea Consiliului Local acelaşi buget ca şi anul trecut pentru organizarea manifestărilor cultural-artistice. Spre deosebire de ediţiile precedente, în acest an manifestările vor fi organizate în partea de lângă turnul de apă a parcului dendrologic. Sărbătoare într-o nouă locaţie

La fel ca şi anul trecut, Zilele Careiene vor fi precedate de Festivalul AugustFest. “Voi propune Consiliului Local ca ediţia din acest an a Zilelor Careiene, denumite mai nou Festivalul Villa Karul, să fie organizată în perioada 10-11 august. Careienii îşi doresc ca aceste mainifestări să fie organizate an de an, indiferent de situaţia financiară mai grea provocată de criză. Zilele Careiene, aflate la a XVII-a ediţie, vor fi precedate, conform tradiţiei, de Festivalul AugustFest. În privinţa bugetului pentru scenă şi programele cultural-artistice, voi propune ca acesta să fie menţinut la nivelul celui de anul trecut, în valoare de circa 90.000 lei”, ne-a declarat primarul Eugen Kovacs.

Conducerea Primăriei Carei a decis ca manifestările să nu mai fie organizate în centrul oraşului, pe strada 1 Decembrie 1918. “Manifestările se vor desfăşura în grădina Castelului Karolyi, în partea situată lângă turnul de apă. Acolo există loc suficient şi, în plus, este şi umbră. Zona a fost deja curăţată de vegetaţie. Spre deosebire de centrul oraşului, aflat în plină reabilitare, în noua locaţie nu se pot face distrugeri iremediabil

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 11 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu omogul său ucrainean Denys Shmyhal

Mediafax acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a avut marți seara discuții cu omologul său ucrainea Denys Shmyhal despre război și despre efectele regionale ale acestuia, dar și despre drepturile minorității române din Ucraina. Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei do

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum 6 ore
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum 6 ore
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Bolojan, replică pentru PSD, după ameninţările cu ieşirea de la guvernare: „E ușor să stai pe margine”

Adevarul acum 4 ore
În timp ce PSD sugerează că ar putea părăsi guvernarea, premierul Ilie Bolojan evită disputele publice și le amintește că „este foarte ușor să stai pe margine și să spui cum ar trebui făcut”.

Bolojan: Toate companiile de stat vor fi auditate. Cele care se vede cât se poate de clar din analize economice că au pierdere de ani de zile, trebuie pur şi simplu închise sau date în administrare privată

News.ro acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că toate companiile mari ale statului vor fi auditate, iar cele care au pierderi de ani de zile vor trebui închise sau date în administrare privată, pentru a nu mai rămâne pradă oamenilor care şi-au bă

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 8 ore
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 5 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ridicări auto - 9 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 43 minute
Prin prezenta, Primăria Municipiului Braşov aduce la cunoştinţă publică, faptul că vehiculele cu următoarele caracteristici: - Auto Nr. FN, Marca BMW, Culoare roşu, Proprietar necunoscut, locul unde a fost găsită str. Dimitrie Cantemir nr. 3 -9; - A

BNR menține dobânda cheie la 6,50% pe an. Deciziile Consiliului de administraţie

Ziua Constanta acum 12 ore
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a decis, marți, 08 iulie, să mențină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, informează banca centrală printr-un comunicat. Rata anuală a inflației s-a menținut în april

Vremea

București
acum

24°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

22°
mie.

17°/31°
joi

15°/22°
vin.

13°/26°
sâm.

14°/29°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/30°
joi

16°/28°
vin.

18°/24°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

13°/23°
joi

13°/18°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/24°
Timisoara
acum

17°
mie.

11°/18°
joi

14°/26°
vin.

13°/25°
sâm.

13°/30°