- Cultural - nr. 127 / 2 Iulie, 2013 "POPORULUI MEU...”. Ceea ce se ridica mai luminos si mai sfant in mijlocul amintirilor mele, podoaba cea mai aleasa si mai mandra-ntre podoabele tarii, este POPORUL MEU CEL ROMANESC. In sufletu-i larg, nespus de duios, lamurit in focul atator suferinti, am gasit izvorul curat al frumoaselor lui cantece si intelesul istoric al trainiciei si staruintei noastre pe acest pamant. In marea lui putere de munca, de lupta si de rabdare, in mintea lui treaza si-n inima lui calda am gasit sprijinul sperantelor noastre si dezlegare inaltei chemari a neamului nostru. Il urmaresc cu gandul de veacuri, il vad cu pieptul dezgolit in zloata si-n batalii, muncind ca sa plateasca darile tarii, luptand ca sa-si apere pamantul, cazand si ridicandu-se iar, murind in ses si renascand in munti, pururea tanar, pururea mandru”, cu toate nevoile ce-au dat sa-l rapuie si ma intreb: "Unde ar fi ajuns el..., POPORUL MEU, daca ar fi fost lasat in pace!...”. ALEXANDRU VLAHUTA (1858-1919), poet si scriitor roman *** "Daca vrei sa fii de folos pe lumea aceasta, trebuie sa te jertfesti pe tine insuti. Omul nu traieste pe pamant numai pentru fericire sau cinste, el traieste pentru a darui lucruri de seama omenirii, pentru a-si desavarsi nobletea sufleteasca si a se inalta deasupra josniciei in care cei mai multi dintre oameni isi tarasc viata”. ERNEST RENAN (1823-1892), scriitor, istoric, filosof, filolog francez *** Intr-un muzeu din Polonia, este zugravita CREDINTA printr-o icoana minunata. Este pictata in chipul unui vultur ce zboara peste o furtuna cu fulgere si tunete. Dedesubtul vulturului (credintei) este scris: "Acum poate viscoli”... Spune aceasta icoana: "Credinta ne da aripi sa ne ridicam peste furtunile si viscolele acestei lumi. Ne da aripi sa ne ridicam peste furtuna ispitelor, a pacatelor, a necazurilor si a celorlalte bantuieli lumesti. Credinta