Întors la comanda Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, după detaşarea de aproape un an de zile la IPJ Călăraşi, comisarul-şef Ioan Nicuşor Todiruţ a stabilit, ieri, în prima sa zi de serviciu după „exil”, sarcini pentru poliţiştii din subordinea sa.
„Vreau să curăţ municipiul Suceava, şi nu numai, de cerşetori. E o invazie, în intersecţii, în parcările şi apropierea supermarketelor”, a anunţat inspectorul-şef o serie de acţiuni ce vor demara chiar din aceste zile pentru combaterea cerşetoriei.
O altă prioritate a şefului IPJ Suceava, a mai anunţat Todiruţ, este reducerea numărului de furturi din casele în construcţie, tot mai multe fapte de acest gen fiind înregistrate în ultimele luni.
Comisarul-şef a spus că va face şi o analiză a resurselor umane de la subunităţile şi posturile de poliţie din judeţ, existând situaţii în care la anumite secţii sau comune ordinea şi liniştea publică este asigurată de un singur poliţist.
Todiruţ, lăudat la Călăraşi de prefect, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunal şi şeful ATOP
În perioada detaşării la Călăraşi, Ioan Nicuşor Todiruţ s-a făcut remarcat prin faptul că a stabilit un record în judeţul respectiv, şi anume acela că, pentru prima oară în istoria poliţiei călărăşene, în arestul unităţii nu a mai rămas nici un loc liber.
De altfel, rezultatele lui Todiruţ au fost confirmate şi de statisticile care au arătat scăderi la aproape toate genurile de infracţiuni, dar şi de către autorităţile din Călăraşi.
„Am constatat o creştere net superioară faţă de anii precedenţi a rezultatelor obţinute de poliţiştii călărăşeni, lucru care a condus implicit la creşterea gradului de siguranţă şi încredere a cetăţenilor călărăşeni”, i-a transmis printr-o adresă oficială prefectul judeţului Călăraşi, George Iacob, ministrului Afacerilor Interne, Radu Stroe.
O adresă simil