Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Senator PPDD de Buzău, exclus din partid după ce ar fi vrut să-l bată pe liderul filialei judeţene

Publicat in Gandul, marți 2 iulie 2013 ·

Senatorul PPDD de Buzău Constantin Popa a fost exclus din partid după ce ar fi vrut să-l bată pe liderul organizaţiei judeţene a PPDD, Eduard Dumitraşcu, mai multe persoane fiind martore ale incidentului, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit preşedintelui PPDD Buzău, Eduard Dumitraşcu, senatorul Constantin Popa, care era şi liderul organizaţiei municipale a formaţiunii, a fost exclus din partid cu unanimitate de voturi, într-o şedinţă care a avut loc luni seară.

"În primul rând activitatea lui Constantin Popa în sensul de a curta celelelte partide politice. Se ştie dorinţa sa de a-şi vinde mandatul şi de a se duce într-un partid aflat la guvernare. Dar pe lângă asta, ieri (n.r. - luni), în biroul liderului grupului parlamentar al PPDD, Daniel Fenechiu, alături de Simona Man şi alţi lideri de la centru, Popa a avut o ieşire care nu poate fi tolerată sub nicio formă, a încercat să-i bată pe colegi, să sară la mine, a folosit injurii, un vocabular de maidan, lucruri care nu au ce căuta într-un partid serios", a declarat, marţi, liderul PPDD Buzău.

El a adăugat că va trebui să se consulte cu un avocat pentru a vedea dacă va depune o plângere împotriva senatorului Popa, după ce acesta ar fi încercat să îl bată.

"Nu ştiu dacă voi face o plângere la Poliţie, trebuie să mă sfătuiesc şi cu avocatul Daniel Fenechiu, care era şi prezent acolo, urmează să vedem decizia pe care o vom lua. Au fost atât de mulţi martori încât nu poate nega. O fi fost o ieşire, aşa o fi temperatmentul lui. Mai era un pas până la un atac fizic la adresa mea, noroc cu colegii care l-au temperat", a spus Eduard Dumitraşcu.

La rândul său, senatorul Constantin Popa a afirmat că a fost dat afară din partid "pe nedrept", în urma neînţelegerilor cu liderul PPDD Buzău.

"Nu mă înţeleg cu domnul Dumitraşcu, el a propus excluderea mea, nu am avut nicio ieşire, le

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident tragic în Timiș: O femeie și-a pierdut viața, iar alte patru persoane, printre care doi copii, au fost rănite

Adevarul acum 46 minute
O femeie și-a pierdut viața, iar alte patru persoane, printre care doi copii, au fost rănite în urma unui accident rutier între două mașini produs sâmbătă seara, 17 mai în localitatea Otveşti din judeţul Timiş.

Turcia anunță că a descoperit un nou zăcământ de gaz în Marea Neagră

HotNews acum 2 ore
O navă de explorare turcă a descoperit un nou zăcământ de gaz natural în apele Mării Negre, cu rezerve estimate la 75 de miliarde de metri cubi, a anunțat sâmbătă președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, transmite EFE, conform Agerpres. „Am desco

Două elicoptere s-au ciocnit în Finlanda. Presa locală scrie că la bord se aflau oameni de afaceri

HotNews acum o ora
Mai multe persoane au murit după ce două elicoptere s-au ciocnit în zbor, apoi s-au prăbușit, sâmbătă în Finlanda. La bordul acestora se aflau cinci oameni, a anunțat poliția locală, transmite EFE, conform Agerpres. „Accidentul a dus la mai multe de

Mircea Cărtărescu a distribuit maneaua dedicată lui Nicușor Dan. Dani Mocanu: „Mințile strălucite gândesc la fel”

Adevarul acum 38 minute
După ce scriitorul Mircea Cărtărescu i-a distribuit piesa dedicată lui Nicușor Dan, manelistul Dani Mocanu a declarat că „mințile strălucite gândesc la fel”.

Bendeac, despre susţinătorii lui Simion: Trebuie decăzuţi din drepturile parentale

BusinessMagazin acum o ora
Mihai Bendeac a făcut mai multe postări la adresa românilor care îl susţin pe George Simion. Actorul consideră că părinţii care nu au bani să îşi hrănească copiii corespunzător ar trebui decăzuţi din drepturile parentale, pe lângă nemulţumirea cu ca

Alegeri prezidențiale 2025, turul 2. BEC lămurește cum se vor numără voturile în secții

HotNews acum 54 minute
Se va citi cu voce tare numele candidatului votat la fiecare buletin ca să existe și o copie audio-video, pentru că întreg procesul de numărare va fi filmat, potrivit Biroul Electoral Central. Biroul Electoral Central a emis o circulară cu instrucți

Crystal Palace a cucerit primul său trofeu major după ce a învins-o pe Manchester City în finala Cupei Angliei

Mediafax acum 26 minute
Într-o finală de FA Cup istorică disputată pe sâmbătă pe stadionul Wembley, Crystal Palace a învins-o pe Manchester City cu scorul de 1-0, câștigând astfel primul trofeu major din istoria de 119 ani a clubului. Golul victoriei a fost marcat în minut

Fotografia oficială a papei Leon al XIV-lea: cu semnătura sa în latină și cruce relicvar

HotNews acum 2 ore
Papa Leon al XIV-lea apare purtând o cruce relicvar a unor sfinți augustineni, cu numele și semnătura sa în latină în fotografia oficială pe care Vaticanul a distribuit-o vineri, transmite sâmbătă EFE, preluată de Agerpres.. În imaginea care îl prez

După ce și-a închis conturile de TikTok și Facebook, George Simion a trecut pe X, unde reia acuzațiile de fraudă la vot

HotNews acum o ora
Candidatul AUR la alegerile prezidențiale, George Simion, a revenit sâmbătă cu un mesaj video în limba engleză pe platforma X, după ce a anunțat că și-a închis conturile de la TikTok și Facebook invocând „ziua tăcerii”. Mesajul a fost înregistrat în

Cărtărescu, perenul candidat la Nobel, promovează maneaua lui Dani Mocanu. La nivel de subcultură

NapocaNews acum 24 minute
Mircea Cărtărescu, unul dintre cei mai premiați și traduși scriitori români ai perioadei postcomuniste, publicând peste 30 de volume, traduse în 23 de limbi, nominalizat pentru Premiul Nobel, și-a sters, sâmbătă, postarea cu maneaua lui Dani Mocanu

Vremea

București
acum

10°
sâm.

9°/14°
dum.

7°/22°
lun.

11°/23°
mar.

9°/22°
Iasi
acum

10°
sâm.

8°/12°
dum.

6°/19°
lun.

8°/20°
mar.

8°/15°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/21°
lun.

12°/22°
mar.

9°/19°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

7°/13°
dum.

8°/18°
lun.

6°/13°
mar.

5°/15°
Timisoara
acum

11°
sâm.

9°/17°
dum.

8°/18°
lun.

10°/17°
mar.

8°/19°