Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Consumator de droguri: „Îmi ascund seringa într-o scară sau într-un părculeţ, un copil poate să vină să se joace cu ea şi să se îmbolnăvească cu HIV/SIDA!”

Publicat in Adevarul, marți 2 iulie 2013 ·

Peste 100 de consumatori de droguri susţinuţi de reprezentanţi ai unor organizaţii neguvernamentale au protestat ieri în Piaţa Revoluţiei pentru că nu mai au seringi sterile. Specialiştii se tem de proliferarea unor boli ca SIDA sau hepatita.

100 de consumatori de droguri şi reprezentanţi ai unor organizaţii neguvernamentale au manifestat ieri în Piaţa Revoluţiei din Capitală, nemulţumiţi de faptul că programul de schimb de seringi, care şi aşa funcţiona pe sistemul de avarie, a rămas fără sprijin din partea autorităţilor române. „Schimbul de seringi = sănătate!“, „Tratament substitutiv = sănătate!“, „Support. Don’t punish!“ au fost doar trei dintre mesajele care se regăseau pe pancartele protestatarilor.

„Încercăm să deschidem ochii autorităţilor, să înţeleagă că facem şi noi parte din societate. Acest program gratuit ne-a ajutat foarte mult, mai ales că suntem bolnavi şi nu avem posibilitatea să muncim pentru a ne plăti tratamentul. Prin program, eu nu primeam doar seringi, ci şi consiliere. Riscul de a te infecta este foarte mic, pentru că multe farmacii nu îţi dau seringi nici cu bani, şi atunci, te vezi obligat să faci rost de orice seringă, nu mai ţii cont de nimic“, spunea un tânăr aflat ieri în Piaţă. De trei ani este seropozitiv, dar spune că evoluţia bolii sale este una favorabilă.

Specialiştii susţin că în România narcomanii nu au parte de tratamentul corespunzător, ei fiind, de cele mai multe ori, discriminaţi şi consideraţi „paria“ ai societăţii.

“Schimbul de seringi este ca vaccinarea, dacă îi vei da o seringă sterilă consumatorului, el nu se va infecta.” Maria Georgescu, director ARAS

„Am început să consum heroină în 1993, după ce mama mea a murit. A fost o perioadă grea, eu fiind foarte apropiat de ea. Nu am găsit o altă variantă decât asta“, a explicat un beneficiar al programului de tratament. Nu şi-a inje

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șoșoacă îi cere lui Călin Georgescu postul de prim-ministru în schimbul susținerii pentru turul II

HotNews acum 6 ore
Preşedintele Partidului S.O.S. România, eurodeputatul Diana Şoşoacă, a declarat, luni, în cadrul unei întâlniri electorale la Focşani, că îl va susţine pe candidatul independent Călin Georgescu în al doilea tur de scrutin pentru prezidenţiale dacă a

Un îndemn la protest împotriva lui Călin Georgescu, pentru luni seară la Universitate, circulă pe WhatsApp. „România e amenințată de o dictatură legionară”

HotNews acum 10 ore
Pe rețelele sociale circulă un mesaj care anunță organizarea unui protest, luni, de la ora 19:00, pentru că „România e amenințată de o dictatură legionară sub numele lui Călin Georgescu”. Nesajul nu este asumat de nicio organizație și nu este clar,

David Popovici: Aş avea un îndemn pentru lume, şi mai ales pentru tineri. În turul al doilea să votăm inteligent, să votăm pentru a ne apăra democraţia şi viitorul

News.ro acum 5 ore
Campionul olimpic la nataţie David Popovici a îndemnat, luni seară, lumea, dar mai ales tinerii, ca în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale să voteze inteligent, să voteze pentru apărarea democraţiei şi a viitorului. ”Eu am votat, este foarte

Meciul UTA-Universitatea Craiova: Mircea Rednic - E o seară tristă, nu meritam să pierdem!

News.ro acum 5 ore
Mircea Rednic, antrenorul echipei UTA Arad, crede că formaţia pe care o conduce nu merita să piardă meciul cu Universitatea cRaiova, scor 1-2. ”E o seară tristă, nu meritam să pierdem la felul cum am jucat. Să ai 17 şuturi spre poartă, şapte pe poar

Poli Iași a remizat cu FC Botoșani, iar Emil Săndoi a declarat: „Nu știu cum”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Emil Săndoi, antrenorul de la Poli Iași, a declarat la finalul că echipa sa trebuia să câștige partida.

Un bărbat care a ameninţat că va sparge cu barosul statuile din Timişoara pentru că nu sunt româneşti, amendat de Poliţie / El a sunat la 112 să anunţe că a fost dat afară din instituţia unde a făcut ameninţările

News.ro acum 8 ore
Un bărbat de 47 de ani a intrat în sediul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Timiş şi a ameninţat că va sparge cu barosul toate statuile din Timişoara pe motiv că nu sunt româneşti. El a fost dat afară din instituţie, dar a sunat la Poliţie şi a ceru

Autorităţile din Germania întocmesc o listă cu buncăre şi adăposturi care ar putea fi folosite în cazul unui atac

News.ro acum 2 ore
Autorităţile germane au anunţat luni că sunt în curs de întocmire a unei liste de buncăre şi adăposturi în care populaţia s-ar putea refugia în cazul unui atac, relatează AFP. Acestea speră să crească numărul buncărelor şi al adăposturilor pe fondul

„Alături de ELE, pentru ELE”

Buna ziua Brasov acum o ora
Campanie pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor

Președintele Iohannis nu a primit informări de la serviciile secrete privind promovarea lui Călin Georgescu pe rețelele sociale. Precizările Administrației Prezidențiale

HotNews acum 11 ore
Administrația Prezidențială a precizat, la solicitarea mai multor redacții, că președintele Iohannis nu a primit informări transmise de instituții ale statului legate de riscurile de influențare a alegerilor prezidențiale și nici despre modul în car

Preşedintele Comitetului militar al NATO le cere liderilor de afaceri să se pregătească pentru un „scenariu de război”

News.ro acum 3 ore
Un oficial militar de rang înalt al NATO a îndemnat luni companiile să fie pregătite pentru un scenariu de război şi să îşi ajusteze liniile de producţie şi distribuţie în consecinţă, pentru a fi mai puţin vulnerabile la şantajul unor ţări precum Ru

Vremea

București
acum

mar.

1°/8°
mie.

3°/6°
joi

4°/10°
vin.

5°/11°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/9°
Constanta
acum

-4°
mar.

-4°/7°
mie.

5°/9°
joi

5°/9°
vin.

8°/11°
Cluj-Napoca
acum

-0°
mar.

-0°/7°
mie.

4°/7°
joi

4°/8°
vin.

5°/6°
Timisoara
acum

mar.

2°/9°
mie.

3°/8°
joi

6°/10°
vin.

3°/8°