Regiile autonome şi companiile naţionale la care statul este acţionar absolut sau majoritar nu mai sunt obligate să atribuie contractele prin licitaţie, fiind scoase din categoria „autorităţilor contractante“. Cum le vor atribui de acum încolo? Prin încredinţare sau negociere directă. Adică, le vor face cadou cui trebuie. La rândul lor, instituţiile publice se vor putea şi ele feri de licitaţii, dacă au grijă, atunci când achiziţionează bunuri, servicii sau lucrări, să fracţioneze contractele astfel încât să se încadreze în noile plafoane, mult mai generoase graţie Guvernului şi parlamentarilor USL. Cât de generoase? Păi duble în cazul bunurilor şi serviciilor, respectiv de peste şase ori mai mari în cazul lucrărilor.
Cum să „ciunteşti“ legea fără să-ţi asumi răspunderea
Invocând „necesitatea adoptării unor măsuri urgente pentru perfecţionarea şi flexibilizarea sistemului achiziţiilor publice“, Guvernul Ponta s-a apucat să modifice în 2012, pe ici, pe colo, sistemul de achiziţii publice. A rezultat Ordonanţa de Urgenţă nr. 77/2012, de modificare şi completare a OUG nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii. Schimbările cu adevărat grele nu au fost însă operate de Executiv, pentru a nu sări probabil în ochi, ci au fost lăsate la îndemâna parlamentarilor USL, care le-au introdus subtil în legea de aprobare a ordonanţei, profitând de dezbaterile din comisii. Guvernului nu i-a mai rămas apoi decât să se declare de acord cu amendamentele propriilor parlamentari şi, astfel, România a ajuns să aibă, începând de astăzi, o legislaţie mult mai permisivă în domeniul achiziţiilor publice. Aceasta în condiţiile în care este bine ştiut faptul că statul, prin instituţiile şi companiile sale, e cel mai mare cumpărător.
Dar să vedem exact cum au re
