Maşina condusă de un buzoian a lovit alte două autoturisme, din cauza nepăstrării unei distanţe de siguranţă
Imprudenţa, dar şi lipsa de experienţă a unui şofer de 19 ani din Buzău au fost principalele cauze ale unui accident de circulaţie petrecut zilele trecute la marginea localităţii Gura Câlnăului, eveniment în care au fost implicate trei autoturisme, iar trei persoane au fost rănite, ajungând la spital.
Autoturismul condus de tânărul de 19 ani se deplasa pe DN 2 E 85, circulând pe banda a doua, înspre Poşta Câlnău, iar la un moment dat a ajuns din urmă o altă maşină condusă de către un buzoian de 38 de ani. S-a apropiat prea mult de aceasta, fără a păstra o distanţă de siguranţă, aşa că, în momentul în care şoferul din faţa sa a încetinit, tânărul de 19 ani nu a mai avut răgazul necesar de a frâna pentru a evita coliziunea. A lovit în plin, din spate, celălalt autoturism, impactul fiind unul destul de puternic, şocul acestuia proiectând maşina tânărului de 19 ani pe prima bandă, acolo unde a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus în aceeaşi direcţie de un gălăţean.
Accidentul s-a soldat cu avarierea celor trei vehicule împlicate şi cu rănirea a trei persoane. Două dintre victime sunt două pasagere din prima maşină lovită, iar cea de-a treia victimă este şoferul de 19 ani. La scurt timp după coliziune, cei trei răniţi au fost transportaţi la spital, unde au primit îngrijiri medicale, în prezent fiind în afara oricărui pericol.
Accidentul a ajuns şi în atenţia poliţiştilor rutieri, care, după ce au efectuat cercetarea la faţa locului, au întocmit pe numele tânărului de 19 ani un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Maşina condusă de un buzoian a lovit alte două autoturisme, din cauza nepăstrării unei distanţe de siguranţă
Imprudenţa, dar şi lipsa de experienţă a unui şofer de 19 ani din Buzău au fost