Vara aceasta, la TVR 1 dimineţile vor fi tot mai „zurli”, odată cu noua producţie dedicată întregii familii. Mămici, tătici, copii şi bunici vor putea savura împreună momente vesele alături de Gaşca Zurli şi „Tanti Prezentatoarea” (Mirela Retegan), începând din 6 iulie, în fiecare sâmbătă, de la ora 9.30. Dimineaţa Zurli va putea fi urmărită şi online, pe www.tvrplus.ro.
Timp de o oră, veselia devine stăpâna micului ecran şi intră în toate casele, responsabili de buna dispoziţie fiind cei mai simpatici colegi de joacă ai copiilor: Clopoţel, Truli, Zdrăngănel, fetiţa Zurli, Zâna Bună, Vrăjitoarea Tura Vura şi Tanti Prezentatoarea.
Dimineaţa Zurli este în prezent singurul show autohton de family entertainment interactiv, din care nu vor lipsi invitaţi celebri - personalităţi cunoscute din lumea filmului şi a televiziunii, din muzică, politică sau presă, care, dincolo de orice statut public, sunt părinţi. De altfel, întreaga emisiune a fost gândită în scopul de a-i aduce pe părinţi cât mai aproape de cei mici, de a stimula comunicarea şi educaţia primară prin joc şi joacă, într-un cadru vesel şi interactiv. Cei mici învaţă lucruri noi, cântece, dansuri, în timp ce părinţii învaţă cum să se joace cu copiii lor şi cum să petreacă timpul alături de cei mici într-un mod cât mai simplu, eficient, dar şi plăcut.
„În Dimineaţa Zurli fiecare personaj din Gaşcă poate fi un model pentru copii, cei mici au ce să înveţe, se identifică uşor cu problemele întâmpinate de fetiţa Zurli sau de Clopoţel şi văd aspectele negative din contraexemplul pe care îl dă Tura Vura; se aliază cu personajele şi întâmplările pozitive şi înţeleg mai bine aspectele nesănătoase. Părinţii care vor participa la Dimineaţa Zurli, fie ca invitaţi în platou, fie de acasă, din faţa micului ecran, îşi vor aminti că viaţa e simplă şi frumoasă, că bucuriile