Ca aproape în fiecare an în această perioadă, zeci de rromi din judeţul Buzău iau calea Norvegiei.
Cei mai mulţi îşi stabilesc cartierele generale la cort şi, din cauza sezonului scurt de vară din ţara fiordurilor, în toamnă vor reveni acasă. Vin cu maşinile la Oslo, Bergen sau alte oraşe din sud, la începutul lui aprilie, când temperaturile cresc, şi pleacă prin octombrie, când iarna pune stăpânire pe Scandinavia, iar dormitul în corturi sau prin parcuri este imposibil. Sunt din judeţele Gorj, Buzău, Bacău şi Vâlcea. Nu se ştie numărul lor exact. Autorităţilor le este imposibil să ţină o evidenţă exactă, din cauza mobilităţii accentuate a acestor grupuri.
Andreas Slettholm, reporter la cotidianul “Aftenposten”, scrie frecvent despre conaţionalii noştri. Apreciază că, în fiecare ”sezon”, vin în Norvegia aproximativ 1.000 de persoane.
Îşi stabilesc taberele ilegale la capătul magistralelor de metrou, sub podurile din cartierul Toyen (unde dorm în corturi sau înghesuiţi câte şapte în automobilele personale) sau în pădurile din împrejurimea Oslo.
Acum un an, proprietarul unui teren de lângă Lacul Sognsvann (la nord de Oslo) a reuşit să evacueze o astfel de tabără doar printr-o hotărâre judecătorească, scrie Evz. Printre cei evacuaţi şi trimişi acasă de către autorităţile norvegiene se aflau numeroşi rromi din judeţul Buzău, mulţi dintre aceştia având domiciliul în comuna Calvini. ●
Ca aproape în fiecare an în această perioadă, zeci de rromi din judeţul Buzău iau calea Norvegiei.
Cei mai mulţi îşi stabilesc cartierele generale la cort şi, din cauza sezonului scurt de vară din ţara fiordurilor, în toamnă vor reveni acasă. Vin cu maşinile la Oslo, Bergen sau alte oraşe din sud, la începutul lui aprilie, când temperaturile cresc, şi pleacă prin octombrie, când iarna pune stăpânire pe Scandinavia, iar dormitul în corturi sau prin parc