Ansamblul folcloric „Alunelul“ din comuna doljeană Pieleşti va avea o vară plină. Conform primarului Dan Viorel Dică, interpreţii conduşi de coregrafa Margareta Chiurtu vor prezenta cântul şi dansul oltenesc, în perioada 13-15 iulie, la Festivalul Iubirii de la Timişoara, dar şi la Festivalul „Cântecele Oltului“, care va avea loc pe 15 august la Călimăneşti. Spectacolele lor nu se vor încheia aici, în România, ci peste graniţă, la vecini.
„O să avem multe deplasări în vara aceasta. La final, vom merge în Serbia, la românii de acolo, la ziua uneia dintre localităţi“, a completat Dică.
Înființat în toamna anului 2004, Ansamblul Folcloric „Alunelul“, care aparţine de Căminul Cultural Pielești, pune în scenă faimosul căluş şi dansurile olteneşti, dar şi jocuri specifice mai multor regiuni ale ţării. Ansamblul are și soliste vocale, care interpretează cele mai reprezentative cântece oltenești.