Banca Naţională a României a redus dobânda de politică monetară, conform declaraţiei ieşite din tipare a guvernatorului Isărescu din urmă cu două luni. În presă, entuziasmul a fost temperat, pe fondul reducerii semnificative a aşteptărilor de iniţiere a unui nou ciclu de scădere a dobânzii de intervenţie.

Dar mai are vreo semnificaţie reală decizia BNR? Din păcate, răspunsul este negativ. Banca Naţională a României a pierdut demult controlul asupra dobânzilor din economia reală, deoarece excesele speculative din ultimii ani au creat o dependenţă acută faţă de fluctuaţiile investiţiilor străine.

Guvernatorul BNR a pledat pentru necesitatea unui nou acord cu Fondul Monetar Internaţional, recunoscând faptul că "nu prea ştie ce urmează". Banii de la FMI ar putea compensa ieşirile de capitaluri private, deşi acelaşi Mugur Isărescu ne explica avantajele finalizării acordului cu instituţia internaţională nu cu mult timp în urmă.

Să însemne aceste declaraţii că nici măcar Banca Naţională nu mai crede în puterea de stimulare a dobânzilor scăzute? Şi de unde vine această schimbare radicală de poziţie a oficialilor BNR, mai volatilă chiar decât fluctuaţiile monedei naţionale? Să fie o recunoaştere a faptului că un dolar de la FMI nu are aceeaşi calitate (n.a. este credit) comparativ cu un dolar dintr-o investiţie străină?

Justificările oferite pentru reducerea dobânzii de politică monetară par să indice o astfel de concluzie. BNR continuă să accentueze rolul cererii deficitare în reducerea presiunilor inflaţioniste, dar utilizează un "termometru" defect al "temperaturii" preţurilor.

Conform datelor din comunicatul de presă, "rata anuală a inflaţiei de bază CORE2 ajustată şi-a continuat trendul descendent coborând până la 2,66% în luna mai 2013, comparativ cu 3,25% în luna decembrie 2012".

Dar cine este inflaţia CORE2 ajus¬tată? O inflaţie f