A turnat cu găleata, duminică după-amiază, la Sărbătoarea Teilor de la Luncaviţa. Ca un făcut, această sărbătoare tradiţională a luncăviţenilor, care se ţine în prima duminică de după Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, atrage norii deasupra locaţiei taman când se porneşte distracţia.
Aşa s-a întâmplat şi duminică, la a XIII-a ediţie, aşa s-a întâmplat şi cu doi ani în urmă. Organizată ireproşabil, sărbătoarea a atras şi de această dată mulţime de oameni din Luncaviţa şi satele învecinate, oameni care ştiu să se bucure indiferent de starea vremii, ţinuţi permanent în priză de inimosul şi neobositul primar Ştefan Ilie şi invitaţii lui. Iar când ploua mai tare, pe scena improvizată s-a produs un moment istoric pentru comunitatea luncăviţeană: înfrăţirea comunei Luncaviţa cu satul Colibaşi din Republica Moldova, înfrăţire „binecuvântată” de şeful judeţului, Horia Teodorescu. A plouat mai tot timpul sărbătorii, dar a fost frumos, asta a fost şi părerea generală.
A turnat cu găleata, duminică după-amiază, la Sărbătoarea Teilor de la Luncaviţa. Ca un făcut, această sărbătoare tradiţională a luncăviţenilor, care se ţine în prima duminică de după Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, atrage norii deasupra locaţiei taman când se porneşte distracţia.
Aşa s-a întâmplat şi duminică, la a XIII-a ediţie, aşa s-a întâmplat şi cu doi ani în urmă. Organizată ireproşabil, sărbătoarea a atras şi de această dată mulţime de oameni din Luncaviţa şi satele învecinate, oameni care ştiu să se bucure indiferent de starea vremii, ţinuţi permanent în priză de inimosul şi neobositul primar Ştefan Ilie şi invitaţii lui. Iar când ploua mai tare, pe scena improvizată s-a produs un moment istoric pentru comunitatea luncăviţeană: înfrăţirea comunei Luncaviţa cu satul Colibaşi din Republica Moldova, înfrăţire „binecuvântată” de şeful judeţului, Horia Teodorescu. A plouat mai tot ti