Cel mai probabil, după amânarea cu un an a pragului de 30% prezenţă la referendum, decisă de Curtea Constituţională, USL va organiza plebiscitul pentru revizuirea Constituţiei în 2014, în ziua primului tur al alegerilor prezidenţiale.
Este riscant să încerci modificarea Legii fundamentale în condiţiile unui prag de prezenţă de 50% plus unu. Scoaterea la urne a peste jumătate din românii cu drept de vot este imposibilă în actualul context socio-politic. USL nu a reuşit acest lucru nici în 2012, cu ocazia referendumului de demitere a preşedintelui. Deşi a fost un an politic de-a dreptul nebun, deşi nervii alegătorilor erau întinşi la maxim, deşi foarte mulţi români îl doreau pe Traian Băsescu plecat de la Palatul Cotroceni, pragul de prezenţă nu a fost atins. Acum, când preşedintele şi premierul au un pact de coabitare, când s-a încheiat un armistiţiu, o mobilizare la urne de amploare este imposibilă.
Pentru Crin Antonescu, cuplarea referendumului de revizuire cu primul tur al prezidenţialelor nu este neapărat o veste bună. Dacă modificarea Constituţiei ar fi avut loc anul acesta, electoratul nu i-ar fi acordat prea multă atenţie, iar aberaţiile din proiectul de revizuire, întocmit de Comisia Antonescu, ar fi trecut mai lesne de filtrul popular.
Modificarea legii fundamentale nu este o temă care să suscite interesul maselor largi, pentru simplul motiv că alegătorii nu identifică un beneficiu direct. Cu alegerea preşedintelui, lucrurile stau cu totul diferit. De regulă, la un scrutin prezidenţial, prezenţa este întotdeauna mai mare decât la alegerile parlamentare, spre exemplu. Nu cred că lucrurile vor sta diferit anul viitor. Electoratul ştie că alegerea unui preşedinte sau a altuia le influenţează viaţa în mod direct. Cu atât mai mult după cele două mandate de preşedinte-jucător ale lui Traian Băsescu, care i-a adus întărirea Justiţiei, dar şi măsuri du