Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Concert caritabil pentru trubadurul Braşovului. Humberto Aguilar a rămas paralizat în urma unui accident vascular

Publicat in Adevarul, miercuri 3 iulie 2013 ·

Asociaţia Culturală „Museion“ organizează joi, 4 iulie 2013, de la ora 20.00, la Studioul de Teatru „Museion” din Piaţa Enescu nr. 2, spectacolul „Volver”, de reîntoarcere în viaţa artistică a cantautorului chilian Humberto Aguilar.

În urmă cu zece luni, compozitorul şi interpretul pe care cu toţii îl cunoaştem ca „Trubadurul de pe Republicii“, a suferit un accident vascular, ce i-a afectat atât partea dreaptă a corpului, cât şi vorbirea. Însă în încercarea sa de recuperare şi prin eforturile susţinute ale sale, ale familiei şi cu ajutorul prietenilor, pas cu pas, Humberto revine. Şi se întoarce într-un concert surpriză!

Muzica sa, poeziile sale vor prinde viaţă prin aportul soliştilor: Bardocz Peter, Anamaria Nicoară, Cristian Popescu, Ciprian Dachi, Almei (fiica lui Humberto), a naistei Georgia Gulea, pianistului Mihai Tîrnovschi, a percuţionistului Felix Mircea Moldovan, a traducătoarei Ana-Luiza Marc şi a actorului Silvian Duică. Însuşi Humberto Aguilar va cânta, însă numai vocal, neputându-se acompania, ca pe vremuri, la chitară. La concert, vor putea fi achiziţionate CD-uri cu muzica lui Humberto. Intrarea la acest eveniment este de 10 lei.

România, ţara de adopţie

Humberto Aguilar s-a născut în Chile în 1954. A iubit muzica de copil şi a devenit profesor. De la vârsta de 24 de ani, chilianul a ales să-şi ia viaţa în propriile mâini şi să cutreiere lumea. Multe au fost drumurile pe care le-a străbătut şi activităţile în care a fost implicat. În tot acest timp nu a încetat să cânte la chitară. În România a ajuns în anul 1999. Atunci, a vizitat mai multe oreşe şi sate din ţara noastră, a fost fermecat de frumuseţea lor şi s-a întors în 2002 şi s-a stabilit la Braşov. S-a căsătorit şi are o fetiţă de opt ani.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CNN: Afganistanul şi Pakistanul au avut cele mai violente schimburi de focuri din ultimii ani / Ar putea semnala o nouă eră de instabilitate pentru cele două ţări vecine

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Tensiunile dintre Afganistan şi Pakistan s-au intensificat în ultimele zile, odată cu schimburile de focuri mortale dintre cele două ţări vecine, care au alimentat temerile privind un conflict mai am

A crescut cu 24% umărul poliţiştilor concediaţi şi excluşi din forţele de poliţie din Anglia şi Ţara Galilor / 21 au fost concediaţi pentru infracţiuni sexuale împotriva copiilor

G4Media acum 49 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Numărul poliţiştilor concediaţi şi excluşi din forţele de poliţie din Anglia şi Ţara Galilor a crescut în ultimul an cu 24%, arată datele furnizate de Colegiul de Poliţie, 21 de agenţi fiind concedia

Autorităţile ucrainene ordonă evacuări în masă din jurul oraşului devastat Kupiansk / De mai multe luni, forţele ruse atacă şi avansează în zonă

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Autorităţile locale din Ucraina au ordonat, marţi, evacuarea familiilor din zeci de sate din apropierea oraşului Kupiansk, din nord-estul ţării, care a fost aproape complet distrus, invocând ”înrăută

SUA au confiscat bitcoin de 15 miliarde de dolari, dintr-o escrocherie în Cambodgia. Cum funcționa schema

Adevarul acum o ora
Departamentul de Justiţie al Statelor Unite (DOJ) a anunţat marţi că a confiscat bitcoin în valoare de 15 miliarde de dolari, proveniţi dintr-o amplă schemă de fraudă criptografică de tip „pig butchering”, operată din Cambodgia.

Israelul a primit de la Hamas rămăşiţele a încă patru ostatici morți

Adevarul acum 2 ore
Hamas s-a grăbit să reducă presiunea asupra fragilului armistiţiu în războiul cu Israelul și a returnat marți, 14 octombrie, cadavrele mai multor ostatici morți.

Primul stat UE care va introduce oficial ziua de lucru de 13 ore. Sindicatele protestează

Mediafax acum 10 ore
Astfel, Grecia devine primul stat membru al Uniunii Europene care legiferează un astfel de program, în ciuda opoziției acerbe din partea sindicatelor și a protestelor masive la nivel național. Ziua de lucru de 13 ore în Grecia, motiv de grevă genera

Horoscop 15 octombrie 2025. Zodia care are conflicte acasă, cu partenerul

Cancan acum 3 ore
Horoscop 15 octombrie 2025. Afla care este zodia care are conflicte acasă, cu partenerul, cine are parte de surprize plăcute în relație, dar și cine trebuie să evite riscurile financiare astăzi! Astăzi, energia ta este crescută și te simți motivat s

Trump acordă postum Medalia Prezidenţială a Libertăţii lui Charlie Kirk / ”A fost asasinat în floarea vârstei pentru că a spus cu curaj adevărul”

G4Media acum 29 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele Donald Trump i-a acordat, marţi, postum, lui Charlie Kirk Medalia Prezidenţială a Libertăţii, spunând că introduce numele activistului conservator decedat ”în lista adevăraţilor eroi ame

D’Angelo a murit, la 51 de ani. Legenda muzicii soul se lupta cu o gravă afecțiune

HotNews acum 9 ore
Cântărețul american D’Angelo, o figură marcantă a muzicii soul contemporane, care s-a bucurat de un succes notabil în anii 1990-2000 înainte de a fi mult mai rar prezent pe scena muzicală, a murit la vârsta de 51 de ani, au relatat marți mai multe p

Adrian Câciu, despre implicarea SRI în anticorupție: Eu nu cred că Nicușor Dan este un Băsescu

Mediafax acum 10 ore
„Ținând cont de toate nuanțele și toate elementele de trecut, dar și de realitatea constituțională, evident SRI, dacă are informații cu privire la posibile tentative, acte sau fapte de corupție, trebuie să le înainteze Parchetului așa cum ar trebui

Vremea

București
acum

mie.

9°/12°
joi

10°/15°
vin.

9°/18°
sâm.

12°/14°
Iasi
acum

mie.

4°/11°
joi

8°/15°
vin.

6°/17°
sâm.

9°/17°
Constanta
acum

mie.

9°/16°
joi

13°/14°
vin.

13°/16°
sâm.

14°/15°
Cluj-Napoca
acum

mie.

3°/11°
joi

5°/14°
vin.

5°/15°
sâm.

8°/14°
Timisoara
acum

mie.

8°/14°
joi

7°/17°
vin.

10°/16°
sâm.

10°/17°