Ce a pierdut, de fapt, România din eşecul Nabucco? Din punct de vedere strict economic, apreciază Otilia Nuţu, specialist al think-tank-ului Expert Forum, „a pierdut taxe de tranzit, posibilitatea de a încasa taxe de depozitare, având în vedere că România era interesată de conducte de tranzit şi pentru că are capacităţi foarte bune de stocare a gazelor, şi a pierdut posibilitatea de a-şi diversifica resursele de aprovizionare“, care i-ar fi permis să renunţe sau să negocieze de pe poziţii mult mai favorabile importurile din Rusia. Acestea sunt pierderi semnificative, dar, având în vedere că România nu importă decât aproximativ 30% din necesar, nu reprezintă un dezastru naţional.

O altă pierdere, mai semnificativă, o reprezintă cea strategică. Nabucco a fost gândit de la început ca un proiect strategic care să reducă dependenţa de gazul rusesc a Uniunii Europene prin aducerea unei cantităţi semnificative de gaz azer – 31 miliarde metri cubi pe an prin Turcia, Bulgaria, România şi Ungaria până în Austria. TAP nu este o conductă strategică, după cum constată atât Vladimir Socor, expert al Jamestown Foundation, cât şi Gina Gusilov, de la think-tank-ul Romania Energy Center. TAP aduce 10 miliarde metri cubi pe an prin Grecia şi Albania, până în Italia, şi nu are valoare strategică pentru că, pe de o parte, cantitatea este prea mică pentru a dejuca dependenţa, iar pe de alta, cum observă Nuţu, Grecia şi Italia şi-au diversificat deja aprovizionarea. Ceea ce are, în schimb, are valoare economică pentru consorţiul Shah Deniz, din care o companie, norvegienii de la Statoil sunt, de asemenea, acţionari majoritari la TAP. Într-un interviu acordat săptămâna trecută de comisarul pentru Energie, Günther Oettinger, colegilor noştri de la Hotnews.ro, acesta afirma că „în Europa, companiile fac şi operează proiecte, iar guvernele guvernează“ şi că „interesul nostru major a