Este bine să vă reamintiţi. La sfârşitul anului 2010, au avut loc o serie de proteste în ţările arabe, populaţia nemaisu-portând regimurile totalitare. Aceste mişcări de mase, unele foarte violente, au devenit cunoscute sub denumirea generică de “Primăvara arabă”, prin analogia oarecum forţată, făcută de mass-media occidentală cu evenimentele ce au avut loc în Franţa, în mai 1968, revolta de atunci, cu sloganul “Interzis să interzici”, ducând ulterior la demisia preşedintelui Charles de Gaulle. în trecere, reamintim, de asemenea, că de Gaulle, pentru a detensiona atmosfera politică din Franţa acelei perioade, este singurul preşedinte al Franţei, dar şi singurul şef de stat din lume care a avut curajul să-şi joace mandatul de preşedinte prin organizarea, în 1969, a unui referendum prin care populaţia să se pronunţe dacă mai vrea sau nu ca el să fie preşedintele ţării. în urma victoriei lui “nu”, la referendumul din ’69, de Gaulle a avut demnitatea de a renunţa la putere. Este un gest unic în istoria politică a Europei de după secolul al XlX-lea, şi numai pentru acest gest politic unic, de Gaulle trebuie stimat necondiţionat peste tot în lume, deoarece a evitat proteste ce riscau să devină sângeroase. Nu acelaşi gest de o înaltă moralitate politică caracterizează actualii şefi de stat, ultimul exemplu european fiind actualul preşedinte în exerciţiu al României. De altfel, de Gaulle este singurul care a spus public că: “Nu poţi să reuşeşti pe deplin decât pornind de la adevăr”.

Dar, revenind la aşa-zisa “Primăvară arabă”, care, de fapt, s-a declanşat iarna, scânteia de la care a pornit valul de proteste din Africa de Nord, răspândindu-se apoi şi în Orientul Apropiat, a fost gestul tunisianului Mohamed Buazizi, care, în semn de protest faţă de regimul totalitar din ţara sa şi de comportamentul abuziv al poliţiei, în data de 17 decembrie

2010, s-a sinucis, dân