Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Premieră CEDO: Familia unui tânăr rom care a murit împuşcat de un poliţist, despăgubită cu 30.000 de euro

Publicat in Revista22, miercuri 3 iulie 2013 ·

Familia unui tânăr rom care a murit împuşcat de un poliţist în 2006 va fi despăgubită cu 30.000 de euro de către statul român, pentru încălcarea dreptului la viaţă şi lipsa unei anchete eficiente, potrivit unei decizii a Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) de la Strasbourg, informează Mediafax.

CEDO a făcut publică, pe 25 iunie, hotărârea dată în cauza Gheorghe Cobzaru c. României, informează un comunicat al organizaţiei Romani Criss.

Gheorghe Cobzaru din Bucureşti a sesizat CEDO, în august 2007, cu privire la moartea fiului său, Adrian Cobzaru, pe 19 septembrie 2006, după ce acesta a fost împuşcat de un poliţist, chiar în curtea casei sale, şi la ancheta desfăşurată de autorităţile române, nefinalizată nici în prezent, potrivit deciziei CEDO.

Potrivit reclamantului, pe 19 septemebrie, la 3.30 noaptea, el şi soţia sa, aflaţi în casă, au auzit o împuşcătură şi au ieşit în curte, unde l-au descoperit pe fiul lor, în vârstă de 22 de ani, la pământ, împuşcat în gât. Poliţistul A.S. îl ţinea de braţul stâng şi îşi punea la loc arma. Agentul miosea puternic a alcool, potrivit prezentării faptelor de către reclamant, se arată în decizia CEDO.

Poliţistul le-a spus părinţilor că Adrian Cobzaru furase o maşină şi, în timp ce aceştia încercau să-l ajute pe tânăr, agentul şi-ar fi sunat superiorul şi i-ar fi spus că l-a ucis pe acesta îndemnându-l să "aranjeze" lucrurile. Apoi poliţistul a sunat la salvare dându-se drept un vecin, în timp ce părinţii îl duceau pe tânăr la maşina de poliţie, când acesta a decedat. Tânărul a fost transportat ulterior cu maşina de poliţie la spital, unde i-a fost declarat decesul.

Versiunea Guvernului român este că, în noaptea de 19 septembrie 2006, poliţiştii A.S. şi L.B. l-au susrpins pe Adrian Cobzaru furând marfă dintr-un camion, acesta încercând să fugă cu o maşină. La un moment dat, Cobzaru ar

Articolul in Revista22 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nati Meir, condamnat la 11 ani de închisoare, este adus în România

Mediafax acum 33 minute
Vineri, Poliţia Română a adus în ţară un bărbat, de 69 de ani, care avea emis pe numele său un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. Este vorba despre fostul parlamentar român, Nati Meir. El era urmărit internaţional pentru înşelăciune, anu

Un zbor Azerbaijan Airlines care se îndrepta spre Rusia, obligat să se întoarcă la Baku după închiderea spațiului aerian. Compania suspendă zborurile către mai multe orașe ruse

HotNews acum o ora
Un zbor al Azerbaijan Airlines către orașul Mineralnie Vody din sudul Rusiei s-a întors vineri la Baku după ce a fost anunțat că o parte a spațiului aerian din sudul Rusiei a fost închisă, a raportat agenția rusă de stat TASS, citată de Reuters. De

Oficial: Parlamentul Germaniei a fost dizolvat, alegeri anticipate programate pe 23 februarie

Mediafax acum o ora
Olaf Scholz a dizolvat coaliţia guvernamentală, forţând un vot naţional cu şapte luni mai devreme. Conservatorii CDU/CSU sunt favoriţi, în timp ce SPD încearcă să recupereze decalajul faţă de opoziţie. Este a patra oară din 1945 când alegerile naţio

Soldatul nord-coreean capturat de Ucraina a murit din cauza agravării rănilor, anunță Agenția de spionaj a Coreei de Sud

Libertatea acum 48 minute
Un soldat nord-coreean rănit a murit vineri din cauza agravării rănilor, la o zi după ce a fost capturat de Ucraina, a confirmat agenția de spionaj a Coreei de Sud, citând informații primite de la o „țară prietenă”, informează agenție de știri din S

Parlamentul sud-coreean îl destituie pe preşedintele interimar Han Duck-soo, o premieră în istoria Coreei de Sud după destituirea preşedintelui Yoon Suk Yeol. Ministrul Finanţelor Choi Sang-mok urmează să devină noul preşedinte interimar

News.ro acum 3 ore
Deputaţii sud-coreeni au aprobat vineri prin vot destituirea preşedintelui interimar Han Duck-soo, totodată premier, pe care-l acuză de faptul că a ”participat în mod activ la insurecţie” în urma tentativei eşuate a predecesorului său de a institui

O companie aeriană suspendă toate zborurile de pe Aeroportul Internațional Brașov Ghimbav din cauza numărului scăzut de pasageri

Ziare.com acum o ora
Compania sibiană FlyLili a anunţat, vineri, 27 decembrie că, din 11 ianuarie, suspendă toate zborurile de pe Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav, singurele zboruri civile de pe acest aeroport urmând să fie efectuate de compania ungară Wizz Air.

Le Figaro: Sfârșitul lamentabil al mandatului lui Klaus Iohannis

Adevarul acum 3 ore
Publicația franceză de prestigiu, Le Figaro, a scris în ultimul său articol cu privire la România, despre mandatul prelungit al președintelui Iohannis, pe care publicația îl vede drept responsabil pentru criza politică.

VIDEO Încă un accident grav pe DN2. O persoană a murit și o alta a fost rănită grav după ciocnirea dintre un autoturism și o ambulanță

Botosani News acum o ora
Încă un accident grav pe drumul național DN2. O persoană a murit și o alta a fost rănită grav după ciocnirea dintre un autoturism și o ambulanță. Accidentul a avut loc vineri, în a treia zi de Crăciun, pe raza localității Adjud, după ce joi trei per

Câți români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ștefan, în a treia zi de Crăciun

Ziua Constanta acum 4 ore
În a treia zi de Crăciun, de Sfântul Arhidiacon Ştefan, peste 520.000 de români îşi sărbătoresc onomastica. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Evidenţa Persoanei sunt sărbătoriți astăzi, 27 decembrie 364.444 bărbaţi şi 155.559 femei. L

Cutremur în zona seismică Vrancea, vineri dimineaţa. Ce magnitudine a avut seismul

Mediafax acum 3 ore
Cutremurul s-a produs la ora 08:27 în zona Seismică Vrancea, judeţul Vrancea şi a avut o magnitudine de 2.4. Seismul a avut loc la adâncimea de 109.4 km. Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 27km V de Focşani, 69km N de Buzău, 81k

Vremea

București
acum

vin.

1°/2°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/5°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/4°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/3°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°