- Social - nr. 128 / 3 Iulie, 2013 Primisem cartea poetului Mircea Dorin Istrate, prin posta, in preajma sarbatorilor pascale, un dar de suflet pe care l-am inteles si apreciat ca atare. Dintru inceput titlul dat volumului de poezie, "Insfintitul lemn al crucii”, poarta in el toata trairea unui timp in care poezia devine litanie de cuvant insfintit. Poemele sunt scrise mai degraba cu sufletul avand in cuprinderea lor rugaciunea inspre lumina - cale de regasire, cu fiecare vers, cu fiecare cuvant, cu fiecare poezie, asemuind incantatia fiecarui poem cu o priceasna cantata la sfarsit de slujba, purtand, pe langa incarcatura emotionala, canoanele metrice a masurilor muzicale de o anumita mladiere. Harnicia poetului in lumea scrisului este de apreciat, asemuindu-i urcusul pe inasprita Golgota a consacrarii si valorii spirituale, prin asezarea temeinica a cuvantului pus sa zideasca frumosul, punandu-l in dreptul marilor poeti romani: George Cosbuc, Ioan Alexandru, Nichifor Crainic, Octavian Goga, Radu Gyr, amintindu-ne versurile poemului "Colind”: "Tremura albastre stele/Peste lacrimile mele/Dumnezeu de sus/In inimi ne-a pus/Numai lacrimi grele”. Asemuindu-i cautarea launtrica, cu cea a poetului Vasile Voiculescu, despre care cel dus la Domnul Mitropolitul Bartolomeu Anania spunea ca este in cautarea "Isihiei”, un cuvant grecesc care inseamna pace launtrica. Tot asa poetul Mircea Dorin Istrate, prin scrisu-i, si-a aflat linistea interioara, raspunzandu-si atator intrebari, facand cuvantul sa rezoneze in sufletul celui ce-i descopera mireasma florala cadelnitata prin cuvant stihuit. Cartea in toata facerea ei este mai degraba psalmii unor rugaciuni impletite cu obiceiurile pamantului din care poetul isi trage cu osardie seva morala, gesturi de o anumita noblete si demnitate. Prin scrierea lui, poetul bate puternic la poarta panteonului scriitorilor consacrati, avand in de