Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Femeile sunt la fel de fertile la 39 de ani ca la 27

Publicat in Gandul, miercuri 3 iulie 2013 ·

Foarte multe dintre femeile care vor să îşi clădească mai întâi o carieră şi mai apoi o familie renunţă la planurile profesionale înainte de a împlini vârsta de 30 de ani, pentru a deveni mame, din considerente medicale. Total greşit, susţine Jean Twenge, un profesor de psihologie, de la Universitatea de Stat din San Diego, care este de părere că femeile sunt la fel de fertile la 39 de ani, ca şi la 27 de ani.

Specialistul vine şi contrazice mare parte din ceea ce se ştia până în prezent pe acest subiect, respectiv că fertilitatea femeilor începe să scadă vertiginos după vârsta de 30 de ani, notează Daily Mail. Mai mult, odată cu împlinirea acestei vârste, riscul apariţiei complicaţiilor într-o sarcină sunt destul de ridicate.

Profesorul Twenge spune că multe femei citesc statistici învechite, realizate pe date adunate dinainte de folosirea antibioticelor, a electricităţii şi a tratamentelor medicale moderne, date dintr-o perioadă în care calitatea vieţii era mult mai scăzută.

Psihologul, autor al cărţii 'The Impatient Women's Guide to Getting Pregnant' (Ghidul femeilor nerăbdătoare pentru a rămâne însărcinate), a precizat că, la rândul ei, s-a temut că nu va mai putea face copii după ce a trecut de vârsta de 30 de ani. „Majoritatea cărţilor şi site-urilor despre fertilitate susţin că una din trei femei nu va rămâne însărcinată în interval de timp de un an de la prima încercare de a rămâne gravidă, dacă se află în grupa de vârstă de 35 - 39 de ani”.

Specialista susţine că de fapt nu există decât o diferenţă foarte mică între fertilitatea femeilor de la vârsta de 27 de ani şi cea de la vârsta de 39 de ani, în pofida informaţiilor publicate de majoritatea cărţilor şi site-urilor de specialitate. Ea precizează că o parte dintre statisticile publicate în prezent pe aceste site-uri sunt bazate pe date adunate din registrul naşterilor din Fran

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE Nicușor Dan, detalii despre măsurile Guvernului. Administrația Prezidențială va propune o reducere bugetară cu 20%

Capital acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt temporare, subliniind că România are potențial economic și va deveni atractivă pentru investitori după aderarea la OCDE în 2026. Totodată, a an

Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere. Ce venituri și datorii are șeful statului

Adevarul acum 25 minute
Președintele României, Nicușor Dan, și-a publicat declarația de avere pe site-ul Administrației Prezidențiale și a prezentat, în cadrul unei conferințe de presă, detalii privind finanțarea campaniilor sale electorale pentru alegerile locale și prezi

Consiliul Concurenței analizează preluarea Grupului Regina Maria de către Mehiläinen Oy

Ziua Constanta acum o ora
Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care Mehiläinen Oy intenționează să preia Centrul Medical Unirea SRL (Grupul Regina Maria). Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care Mehiläinen Oy intenționează să preia Centrul Medical U

Nicușor Dan, despre acuzațiile din partea CSM: Este o chestiune de zile până semnez PENSIONĂRILE magistraților

Gandul acum 48 minute
Președintele Nicușor Dan a anunțat luni că va semna în câteva zile decretele de pensionare pentru magistrați și că nu există o „răzmeriță” în această chestiune, ci o chestiune administrativă. Nicuşor Dan a fost întrebat despre acuzaţiile pe care i l

Guvernul alocă 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă, pentru achiziţia de echipamente de desalinizare a apei pentru administraţiile locale din judeţul Mureş, după dezastrul de la Salina Praid

News.ro acum o ora
Guvernul alocă, la propunerea Ministerului Dezvoltării, 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă Bugetară pentru achiziţionarea de echipamente de desalinizare a apei în localităţile afectate din Judeţul Mureş, ca urmare a dezastrului de la Salina

Dacian Cioloș, favorit pentru șefia SRI sau SIE. Nicușor Dan vrea un civil cu experiență la conducerea serviciilor

Gandul acum o ora
Fostul lider USR-PLUS și fostul premier al României în guvernul tehnocrat, Dacian Cioloș, are cele mai mari șanse să ocupe șefia unuia dintre cele două servicii de informații, respectiv SRI sau SIE, spun surse politice pentru Gândul. Întrebat în con

Știri Constanța Guvernul aprobă acordul de mediu pentru retehnologizarea Unității 1 a CNE Cernavodă și extinderea depozitului de combustibil ars

Ziua Constanta acum 2 ore
În ședința Guvernului României din data de 14 iulie 2025 s-a adoptat Hotărârea de Guvern privind emiterea acordului de mediu pentru proiectul „Retehnologizarea Unităţii 1 a CNE Cernavodă şi extinderea Depozitului Intermediar de Combustibil Ars cu mo

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum 3 ore
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Video Panică într-un tren Interregio, la intrarea în Pașcani: Locomotiva a luat foc în mers. Zeci de persoane s-au autoevacuat

Adevarul acum o ora
Locomotiva unui tren Interregio care circula pe ruta Iași–Suceava a fost cuprinsă de flăcări în mers luni dimineață, 14 iulie. Trenul se apropia de gară în momentul izbucnirii incendiului.

Anchetă în judeţul Cluj, după ce un tânăr de 24 de ani a fost găsit pe marginea unui drum / Manevrele de resuscitare nu au dat rezultat

News.ro acum 2 ore
Poliţiştii şi procurorii din Cluj au deschis, luni, un dosar de cercetare penală, după ce un tânăr de 24 de ani a fost găsit pe marginea unui drum, iar manevrele de resuscitare derulate de către echipajele medicale nu au avut rezultat. ”În dimineaţa

Vremea

București
acum

36°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

32°
lun.

18°/33°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

17°/31°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

30°
lun.

20°/34°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°