Radu Vasile, premier al României în perioada 1998-1999, a încetat din viață, la vârsta de 71 de ani. Fostul premier suferea de cancer la colon și urma un tratament în Israel. Radu Vasile va fi înmormântat vineri, la cimitirul Bellu catolic.
Vestea morţii lui Radu Vasile, în vârstă de 71 de ani, a fost dată publicităţii de europarlamentarul PRM Corneliu Vadim Tudor, cel care îi era vecin. Fostul premier ţărănist Radu Vasile suferea de cancer la colon, iar în urmă cu trei ani fusese operat, el tratându-se atat în ţară, cât şi în Israel.
Radu Vasile a fost senator PD de Argeş în legislatura 2000-2004, iar în 2 februarie 2004 a fost ales vicepreşedinte al Senatului, la propunerea PD, înlocuindu-l pe senatorul Ion Vela. Cariera sa politică a fost legată de PNŢCD, formaţiune căreia i-a fost secretar general şi membru al Biroului de Conducere. De asemenea, Radu Vasile a fost profesor la ASE.
În timpul mandatului său de premier al României a avut loc o minieriadă, încheiată cu ceea ce epoca a consemnat ca fiind “Pacea de la Cozia”.
A fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Libanul și UNESCO.
De asemenea, a publicat un volum de poezie, sub pseudonimul Radu Mischiu.
Comentarii.
Radu Vasile, premier al României în perioada 1998-1999, a încetat din viață, la vârsta de 71 de ani. Fostul premier suferea de cancer la colon și urma un tratament în Israel. Radu Vasile va fi înmormântat vineri, la cimitirul Bellu catolic.
Vestea morţii lui Radu Vasile, în vârstă de 71 de ani, a fost dată publicităţii de europarlamentarul PRM Corneliu Vadim Tudor, cel care îi era vecin. Fostul premier ţărănist Radu Vasile suferea de cancer la colon, iar în urmă cu trei ani fusese operat, el tratându-se atat în ţară, cât şi în Israel.
Radu Vasile a fost senator PD de Argeş în legislatura 2000-2004, iar în 2 februarie 2004 a fost ales vicep