România are obligaţia de a renunţa la mercantilismul din educaţie, interesul "universitarilor parlamentari" este de a desfiinţa învăţământul profesional pentru ca universităţile "inventate" să aibă "materie primă plătitoare", a spus Traian Băsescu.
"Acum câţiva ani spuneam de fapt că nu avem meseriaşi, fie că vorbeam de mecanici, mecanici auto, tinichigii, ospătari. Poate nu a fost cel mai fericit mod de a o spune, dar e clar că o şansă pentru tineri este învăţământul profesional. E şansa de a-şi găsi un loc de muncă după şcoala profesională, care durează doi ani", a spus şeful statului.
Traian Băsescu a arătat că acest model preluat după modelul german şi introdus în Legea educaţiei din România a fost unul de succes, în condiţiile în care în anul şcolar 2012-2013 au fost 13.000 tineri înscrişi în învăţământul porofesional şi 1.500 de firme care au beneficiat de forţa de muncă calificată şi au acceptat aceşti tineri în producţie.
Preşedintele a spus că pentru anul 2013-2014 pentru învăţământul profesional sunt 20.000 de locuri şi 1.800 de firme care solicită să preia tineri care au trecut de clasa a IX-a.
"Sper ca şi părinţii şi copiii să înţeleagă că a avea o meserie e garanţia poate nu a prosperităţii, dar a unui trai decent. Ştiu că acest concept intră în coliziune puternică cu interesele universitarilor parlamentari. Atât în trecut, prin desfiinţarea şcolilor profesionale, cât şi azi se manifestă tendinţa de a desfiinţa acest învăţământ profesional pentru ca multele universităţi inventate pe tot cuprinsul ţării să aibă materie primă plătitoare", a spus preşedintele.
"Ori înţelegem că avem obligaţia să renunţăm la mercantilismul din educaţie şi să dăm şanse copiilor, ori, dacă nu, vom avea generaţii sacrificate. Eu voi rămâne susţinător fără rezerve al consolidării învăţământului profesional în România", a mai spus Băsescu, potrivit M