Franţa doreşte să "suspende temporar" semnarea "celui mai important tratat comercial bilateral din istorie", la două săptămâni după ce a aflat că SUA spiona orice tip de comunicare economică între statele Uniunii Europene.
"Ar fi înţelept din partea noastră să suspendăm câteva săptămâni semnarea oricărui acord, timp în care vom obţine informaţiile solicitate şi vom putea evita vreo eventuală controversă", a declarat, astăzi, purtătorul de cuvânt al guvernului francez, Najat Vallaud-Belkacem.
Negocierile privind tratatul comercial dintre UE şi SUA ar avea potenţialul de revitalizare a economiei de pe ambele maluri ale Atlanticului şi ar urma să debuteze luni, la Washington DC.
Preşedintele francez, Francois Hollande, spus la începutul acestei săptămâni că nu pot exista negocieri fără ca SUA să garanteze că vor opri programul secret de spionare a statelor aliate din UE.
Citeşte mai multe despre: franta, paris sua, washington uniunea europeana Najat Vallaud-Belkacem francois hollande
Franţa doreşte să "suspende temporar" semnarea "celui mai important tratat comercial bilateral din istorie", la două săptămâni după ce a aflat că SUA spiona orice tip de comunicare economică între statele Uniunii Europene.
"Ar fi înţelept din partea noastră să suspendăm câteva săptămâni semnarea oricărui acord, timp în care vom obţine informaţiile solicitate şi vom putea evita vreo eventuală controversă", a declarat, astăzi, purtătorul de cuvânt al guvernului francez, Najat Vallaud-Belkacem.
Negocierile privind tratatul comercial dintre UE şi SUA ar avea potenţialul de revitalizare a economiei de pe ambele maluri ale Atlanticului şi ar urma să debuteze luni, la Washington DC.
Preşedintele francez, Francois Hollande, spus la începutul acestei săptămâni că nu pot exista negoc