Ştim multe despre români! Ştim că acest popor este cel mai ospitalier de pe suprafaţa pământului, că îţi oferă şi sufletul pe palme, că te primeşte cu drag şi-ţi pune pe masă tot ce are mai bun. Se mai spune că pe români îi unesc, de fiecare dată, necazurile, nenorocirile, vâltorile vremii şi cele ale istoriei. Pe sătmăreni i-a unit, în mod deosebit, vitregia naturii, inundaţiile pricinuite de bătrânul Someş, care şi azi străbate oraşul de multe ori cu semeţia ce-l caracterizează. Atunci, în faţa acelui animal negru, sătmărenii au ţinut piept, apoi s-au consolat, s-au încurajat, s-au ajutat. Românul s-a arătat întotdeauna darnic şi milos şi foarte repede a uitat totul, doar uitarea este omenească. De fapt, uitarea este o proprietate a memoriei, că dacă ai ţine minte absolut totul, ai înnebuni!
Nu ştiu de ce, dar mă trezesc la realităţile zilei, privind chipul acestei Românii, cu faţa destul de îndurerată. Nu trebuie să dăm vina doar pe criză! Trebuie să privim şi pagina istoriei şi mai trebuie să lăsăm certurile (de sus şi până jos), ocupându-ne de interesele ţării! Acum este momentul să ne dăm mâna şi vom salva ţara, aşa cum au făcut-o deseori înaintaşii noştri. Nu înţeleg de ce există dezbinări între oameni, care nu ne aduc nimic bun, ci numai necazuri, neîmpliniri şi apoi regrete. Nu se înţeleg partidele între ele, nici cele ce formează o coaliţie, iar la televiziunile naţionale aceiaşi invitaţi “atotştiutori” dezbat orice problemă, dând chiar “soluţii” penibile. Gândiţi-vă la cei de la 1848, de la 1 Decembrie 1918, la făuritorii Unirii şi a României, gândiţi-vă la intelectualitatea interbelică, care a înălţat România pe un loc de invidiat în toată Europa. Au fost perioade când fiii celor bogaţi şi ai intelectualilor, trimişi la Paris şi la Viena, la studii, se întorceau acasă să-şi ridice Ţara şi Neamul. Azi, din păcate, n-o prea fac cei cu condiţii!
