Gestul lui Vasile Rogoz de a se autoincendia în plină stradă nu aduce doar o enormă suferinţă familiei şi apropiaţilor, ci şi multe probleme colegilor lui de la Monitorul Oficial. Anchetatorii au cerut declaraţii până şi portarului!
Subiectul zilei: BAC 2013. SUBIECTE, REZULTATE, ȘTIRI. REȚEAUA Costica: Profesorul de RELIGIE băga șpaga în sutienul colegei | STENOGRAME
Colegii bărbatului care şi-a dat foc miercuri dimineaţa în Bucureşti sunt bulversaţi atât din cauza gestului neaşteptat al omului cu care lucrau de circa trei ani, cât şi din cauza faptului că anchetatorii îi trag acum la răspundere. Vasile Rogoz se afla în timpul serviciului atunci când a decis să îşi ia viaţa.
CITIŢI ŞI: EXCLUSIV EVZ. POVESTEA bărbatului găsit ARS pe stradă: Ce dramă l-a făcut să-și dea foc Un bărbat a fost GĂSIT ARS PE STRADĂ cu peste 90% din suprafața corpului afectată
“A venit la muncă la prima oră. A stat puţin apoi a plecat spunând că are treabă. Am aflat ulterior că de fapt s-a dus să se arunce în faţa trenului, dar a decis până la urmă să îşi dea foc”, spune unul dintre colegi, şocat de cele întâmplate. Aşadar, acest incident a fost săvârşit în timpul programului de lucru, deci e considerat accident de muncă. Acum, organele de cercetare trebuie să aplice legea dacă cei de la Monitorul Oficial nu vor demonstra că în ziua în care s-a petrecut nenorocirea, omul avea învoire de la serviciu.
TOP 3 RECOMANDĂRI EVZ.RO: BACALAUREAT 2013. FRAUDĂ: Directoarea Liceului „Dimitrie Bolintineanu”, REŢINUTĂ. Procurori: „Primea bani în avans”. Au fost găsiți bani într-un dulap | VIDEOCioacă a primit 22 de ani de închisoare, fiind găsit vinovat pentru asasinarea Elodiei | VIDEOEGIPT. O jurnalistă olandeză, violată în grup în Piața Tahrir din Cairo
De două săptămâni era mai retras
Apropiaţii familiei Rogoz susţin că într-adevăr, Vasile nu era în apel