Mesajul a fost trimis. Multumesc!

În doar 24 de ore! Trei accidente rutiere soldate cu trei răniţi în Alba

Publicat in Informatia de Alba, miercuri 3 iulie 2013 ·

Pe raza judeţului Alba au avut loc, marţi, evenimente rutiere, în urma cărora trei persoane au suferit leziuni corporale, fiindu-le acordate îngrijiri medicale de specialitate. În toate cele trei cazuri, poliţiştii au intervenit în vederea luării primelor măsuri ce se impun la faţa locului, dar şi pentru dirijarea traficului rutier şi reducerea riscului producerii altor evenimente rutiere negative în zonă.

Astfel, marţi, poliţiştii Secţiei 6 Poliţie Rurală Jidvei au fost sesizaţi telefonic, cu privire la producerea unui accident de circulaţie soldat cu victime omeneşti la ieşirea din satul Cetatea de Baltă.

La locul respectiv poliţiştii au stabilit că D.C., de 20 ani, din Cetatea de Baltă, care a promovat examenul pentru obţinerea permisului de conducere la sfârşitul lunii iunie 2013, în timp ce conducea un autoturism pe direcţia de mers Tătârlaua spre Cetatea de Balta, nu a adaptat viteza de deplasare, într-o curbă la stânga, a pierdut controlul autovehiculului şi s-a răsturnat cu autoturismul în şanţul din partea dreaptă a carosabilului.

În urma accidentului, B.D., de 27 de ani, din Cetatea de Baltă, pasager pe locul dreapta faţă al autoturismului a suferit leziuni corporale, fapt pentru care a fost transportat la Spitalul Municipal Târnăveni, unde i s-au acordat îngrijiri medicale şi s-a stabilit diagnosticul de dislocare umăr drept.

În cauză, cercetările continuă.

Poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Alba Iulia au fost sesizaţi să intervină marţi la un alt accident rutier produs Din primele verificări efectuate aceştia au stabilit că Aurel P., de 58 de ani, din Alba Iulia, în timp ce conducea un autoturism nu s-a asigurat corespunzător la efectuarea manevrei de viraj la stânga pentru a intra pe strada Pădurii și a intrat în coliziune cu un motociclu condus de Cătălin P., de 26 de ani, din Alba Iulia, care se afla în depășirea a

Articolul in Informatia de Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Simona Halep a anunțat că nu va participa la Auckland și Australian Open. „Este mai bine să amân startul sezonului“

Ziua Constanta acum 21 minute
Simona Halep a anunțat că, din pricina problemelor medicale, nu va putea participa la două turnee la care primise wild-card, Auckland (30 decembrie 2024 - 5 ianuarie 2025) și Australian Open (12 - 26 ianuarie 2025). Jucătoarea de tenis in Constanța

Victorie pentru România. Guvernul de la Kiev cere ca limba "moldovenească", o invenție sovietică, să fie înlocuită cu limba română

Ziare.com acum o ora
Cu o zi înainte de Sărbătoarea Crăciunului, pe 24 decembrie, Guvernul de la Kiev a aprobat un proiect de lege care prevede înlocuirea denumirii limba „moldovenească” cu limba „română” în lista internațională pe care Ucraina o propune în cadrul Carte

AUR a sesizat Consiliul Concurenţei cu privire la tranzacţia de vânzare a E.ON Energie România

Mediafax acum o ora
AUR solicită intervenţia urgentă a instituţiei, precum şi efectuarea unei investigaţii. Potrivit sesizării înaintate de AUR, tranzacţia ridică suspiciuni privind respectarea legislaţiei concurenţiale, precum şi implicaţii grave asupra securităţii ec

UPDATE - Prahova: DN 1, blocat în zona staţiunii Sinaia în urma unui accident în care sunt implicate 14 persoane, între care trei copii / Cinci persoane au fost rănite şi au fost transportate la spital - FOTO

News.ro acum 33 minute
Drumul Naţional 1 a fost blocat, joi după amiază, pe Valea Prahovei, în zona staţiunii Sinaia, în urma unui accident în care sunt implicate 14 persoane. Primele date arată că printre cei implicaţi sunt şi trei copii. Echipajul de descarcerare a inte

Un atac cibernetic la compania aeriană Japan Airlines provoacă întârzierea unor zboruri

News.ro acum o ora
Compania aeriană Japan Airlines (JAL) anunţă joi restabilirea sistemelor sale informatice în urma unui atac cibernetic care a provocat întârzieri ale unor zboruri şi a obligat o întrerupere temporară a vânzării de bilete, ultimul dintr-o serie de at

Stare de urgență în Rusia din cauza unei scurgeri de țiței provocate de două petroliere în Marea Neagră

Adevarul acum 31 minute
Rusia a declarat joi, 26 decembrie, stare de urgenţă la nivel federal din cauza unei scurgeri de ţiţei cauzate de două petroliere ruseşti în Marea Neagră, a transmis Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă, conform Agerpres.

Atac sângeros la Nikopol. Cel puțin opt persoane au fost rănite

Adevarul acum 21 minute
Cel puţin opt persoane au fost rănite într-un atac rusesc asupra oraşului Nikopol din sudul Ucrainei, au raportat joi autoritățile.

Rusia încearcă să minimalizeze speculaţii prin care este acuzată de doborârea avionului Azerbaijan Airlines în Kazahstan

News.ro acum 4 ore
Rusia şi Kazahstanul încearcă să tempereze speculaţii cu privire la cauza prăbuşirii unui avion aparţinând companiei azere Azerbaijan Airlines, iar Kremlinul cere să se aştepte rezultatul investigaţiei, după ce un oficial ucrainean din cadrul securi

Un șofer din Argeș a intrat intenționat cu mașina în 6 pietoni. Ce au descoperit polițiștii

Ziare.com acum 44 minute
Un grav accident rutier a avut loc, în judeţul Argeş, în noaptea de miercuri spre joi, 26 decembrie. Un tânăr aflat sub influența alcoolului şi posibil și a substanțelor interzise, aflat la volanul unui maşini, a pierdut controlul asupra direcţiei d

Suceava. O cisternă a luat foc, în urma unui accident rutier. Patru persoane rănite

Mediafax acum 4 ore
Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române, pe DN 2, în afara localităţii Roşiori din judeţul Suceava, a avut loc un accident rutier grav. În incident au fost implicate o cisternă fără încărcătură şi o maşină. În urma

Vremea

București
acum

joi

2°/4°
vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/4°
dum.

2°/6°
Constanta
acum

joi

2°/7°
vin.

2°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

1°/6°
Timisoara
acum

joi

1°/5°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

0°/5°