Mesajul a fost trimis. Multumesc!

NK Domzale - Astra Giurgiu - "Astralii" încep prima aventură europenă

Publicat in Crisana, miercuri 3 iulie 2013 ·

Astra Giurgiu a încheiat pe locul 4 ediţia 2012-2013 a Ligii I la fotbal (după Steaua, Pandurii şi Petrolul) şi, profitând de succesul Petrolului în finala Cupei României, s-a calificat în premieră în Europa League. În turul I preliminar al competiţiei, Astra dă piept cu formaţia Domzale, prima manşă fiind programată în această seară, de la ora 21.45, în Slovenia. Partida va fi transmisă în direct pe Dolce Sport 1.

Giurgiuvenii încep sezonul fără modificări esenţiale în lot, mizând pe omogenitate. O singură indisponibilitate în efectivul oaspeţilor, nigerianul Kehinde Fatai neprimind viza de intrare în Slovenia. Astra a fost cap de serie la tragerea la sorţi, dar a avut neşansa să întâlnească adversarul cel mai bine cotat dintre cei care nu au avut acest statut. Dacă "astralii" sunt la primul test european, slovenii sunt obişnuiţi cu cupele europene, fără a avea însă rezultate notabile. Campioană a Sloveniei (2007, 2008), câştigătoare a Cupei (2011) şi a Supercupei (2007, 2011), Domzale este finanţată de Stane Oražem, patronul unei fabrici de hârtie şi carton. Echipa a fost fondată în 1921 şi îşi dispută meciurile de pe teren propriu pe un stadion de doar 2.800 de locuri.

Echipe probabile:

Domzale: N. Vidmar - Kous, Skubici, D. Zec, E. Janza - Majer, Balkovec, Stankovici, Kovjenici - G. Vuk, S. Vuk.

Antrenor: Stevan Mojsilovici.

Astra: S.Lung jr. - Măţel, A. Mureşan (V. Găman), Ben Youssef, Junior Morais - Yahaya, Seto - Tembo, Budescu, Bukari - Ivanovski.

Antrenor: Daniel Isăilă.

Partida din această seară va fi arbitrată de o brigadă greacă, alcătuită din Andreas Pappas (la centru), C. Baltas şi I. Alexeas (asistenţi). Învingătoarea acestei duble manşe va juca în turul II preliminar din Europa League cu Omonia Nicosia (Cipru).

03.07.2013, 22:30

Astra Giurgiu a încheiat pe locul 4 ediţia 2012-2013 a Ligii I

Articolul in Crisana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 3 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 2 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 2 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 2 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 8 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 2 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Vremea

București
acum

26°
mar.

23°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

23°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

26°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°