Când vine vorba de finanţarea unei afaceri, trebuie avute în vedere taxele aferente fiecărui tip de finanţare, ceea ce ne poate arăta care metodă e mai eficientă fiscal.

Să luăm cazul clasic al unui investitor care are afacerea sa în România. Trebuie să o facă să meargă, să elaboreze strategia şi planul de afaceri pe termen mediu şi lung, dar şi să se asigure că există toate resursele necesare afacerii, inclusiv cele de finanţare. Dar, după cum se ştie, în contextul actual accesul la finanţarea bancară nu este foarte simplu.

Gândirea pragmatică a acţionarului pune un semn de egalitate între succesul său şi cel al afacerii sale, ştiind în acelaşi timp că, adesea, costul afacerii este şi al său. În scopul finanţării afacerii, există desigur posibilităţi diverse: finanţare bancară sau privată, cu dobânzi variabile, pe termen lung sau scurt etc. Analiza cost/beneficiu determină însă în unele cazuri acţionarii să îşi finanţeze ei înşişi propriile afaceri.

Şi iată cum ajungem la impactul fiscal generat la nivelul investitorului de finanţarea oferită propriei sale companii.

Conform legislaţiei, există două zone de impozitare relevante în acest sens: impozitul pe profit şi impozitul pe venit cu reţinere la sursă. Pe scurt, iată care sunt aspectele de interes:

Impozitul pe profit

În cazul acţionarilor care sunt persoane juridice române, impactul fiscal va apărea în urma impozitării profiturilor obţinute de aceştia (incluzându-se în baza de impozitare în scop de impozit pe profit şi veniturile din dobânzi pe care acţionarul le primeşte în legătură cu finanţarea acordată companiei sale.

Este de menţionat în acelaşi timp, şi impactul fiscal pe care gradul de îndatorare a capitalului pentru împrumuturi cu durata mai mare de un an şi limitarea pe rata de dobândă BNR îl pot avea la nivelul companiei deţinute.

Totodată, este foa