Mai multe comune tulcene, printre care Valea Teilor, Cataloi, Baia, Ciucurova, Horia, Mahmudia, unde precipitaţiile au atins 95 de litri pe mp, au fost afectate de inundațiile de la sfârștiul săptămânii trecute. Cele mai afectate sunt gospodăriile oamenilor dar și drumurile comunale, o situație specială fiind în cazul drumurilor recent construite.
Potrivit declarației prefectului Lucian Simion, au început să apară solicitări de evaluare a pagubelor: „Am făcut astăzi, în cadrul Comitetului Județean pentru situații de urgență, o analiză asupra situației existente în momentul de față în județul Tulcea și asupra solicitărilor comitetelor locale pentru situații de urgență. Probleme deosebite în momentul de față nu mai sunt. Se acționează pentru îndepărtarea situațiilor care s-au creat în diferite comune, avem solicitări de evaluări din partea unui număr însemnat de comune și mai așteptăm sa mai apară, motiv pentru care am solicitat constituirea a două comisii de evaluare, comisii care, începând de mâine până luni, trebuie să prezinte un raport complet, o evaluare asupra situației care a apărut după aceste ploi. Vrem să informăm Ministerul de Interne asupra pagubelor produse în această perioadă, totodată am aprobat în Comitetul Județean pentru Situații de Urgență și o hotărâre prin care am dispus pornirea pompelor de la stația Turcoaia, ale ANIF-ului, pentru ca ANIF să pornească sistemul de evacuare a apelor în zonele pe care le administrează.”
Potrivit aceleiași surse, încă nu s-a stabilit o sumă aproximativă pentru despăgubiri, evaluările pagubelor fiind încă în defășurare. În urma evaluărilor, solicitările primăriilor vor fi trimise către Ministerul de Interne pentru a fi accesat fondul de rezervă al Guvernului. Deciziile finale vor fi luate la nivel central.
Irina Pelivan
Mai multe comune tulcene, printre care Valea Teilor, Cataloi, Baia, Ciu