Moneda naţională a continuat să se deprecieze uşor în prima parte a şedinţei interbancare, astfel că Banca Naţională a României (BNR) a publicat un curs de referinţă în creştere cu 1,23 bani, la 4,4514 lei/euro, informează Mediafax.
În sesiunea precedentă, cursul a fost de 4,4391 lei/euro.
Pentru dolarul american, banca centrală a publicat un curs de 3,4337 lei/dolar, cu 2,61 bani peste şedinţa anterioară, când paritatea a fost de 3,4076 lei/dolar.
Leul s-a depreciat uşor şi în raport cu francul elveţian, cursul de schimb urcând de la 3,5954 lei/franc la 3,6180 lei/franc.
Ratele de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de Banca Naţională a României în funcţie de paritatea leu/euro şi ratele de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.
La deschidere euro a fost cotat la 4,4410 - 4,4420 lei, foarte aproape de nivelurile de marţi din jurul orei 16:30, de 4,4380 - 4,4420 lei/euro.
În prima oră de tranzacţionare, cotaţiile au urcat treptat până la 4,46 lei/euro. Spre jumătatea zilei, rata de schimb a început să coboare, iar în jurul orei 13:00 peraţiunile se realizau aproape de 4,45 lei/euro.
După prima parte a şedinţei de la Bucureşti, zlotul şi forintul erau în scădere uşoară.
Dobânzile practicate miercuri de băncile comerciale pentru depozitele atrase (ROBID) şi plasate (ROBOR) în lei pe termen de o zi au scăzut la 4,54% - 5,04% pe an, după ce marţi au fost de 4,74% - 5,24% pe an.
Totodată, dobânzile pentru plasamentele pe termen de o săptămână au coborât la 4,68% - 5,18% pe an, după ce marţi au fost la 4,74% - 5,24% pe an. Randamentele încadrează, astfel, rata dobânzii de politică monetară a BNR, de 5% pe an.
Moneda naţională a continuat să se deprecieze uşor în prima parte a şedinţei interbancare, astfel că Banca Naţională a României (BNR) a publicat un curs de referinţă în creştere cu