Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tinerii din Tabăra de Jurnalism de la Muncel au fost vizitaţi astăzi de poliţişti

Publicat in News Pascani, miercuri 3 iulie 2013 ·

Pe timpul vacanţei de vară poliţiştii continuă activităţile destinate copiilor şi adolescenţilor având ca principal scop creşterea gradului de siguranţă a acestora, precum şi pentru reducerea riscului de a adopta comportamente delincvente şi predelincvente.

Astfel, în data de 3 iulie, tinerii aflaţi în Tabăra Muncel - din comuna Mogoşeşti Siret au primit vizita poliţiştilor de prevenire, rutieri şi de proximitate. Poliţiştii au discutat cei cei prezenţi la Tabăra Naţională de Jurnalism despre respectarea regulilor stabilite de profesorii coordonatori, aspecte generale legate de prevenirea victimizării şi importanţa unui comportament adecvat. Poliţistul rutier a prezentat modificările legislaţiei rutiere de interes pentru această categorie de vârstă, dar şi principalele reguli pe care trebuie să le respecte toţi participanţi în trafic: pietoni, biciclişti, mopedişti/motociclişti şi şoferi.

Tot în cursul zilei de azi, poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii au organizat o activitate de informare şi cu beneficiarii Centrului de Plasament “Veniamin Costache” Iaşi. Scopul acestei întâlniri a fost de a informa copii cu privire la regulile de comportament în centrul de plasament şi pe stradă, consecinţele de ordin juridic a actelor de violenţă verbală şi fizică precum şi aspecte care ţin de siguranţă personală, respectiv, influenţa anturajului. Totodată, având în vedere perioada vacanţei de vară, poliţiştii au prezentat copiilor câteva aspecte care vizează siguranţa personală, modul de petrecere a timpului liber, de alegere a grupului de prieteni.

La aceste două acţiuni au participat peste 90 de adolescenţi.

Pe timpul vacanţei de vară poliţiştii continuă activităţile destinate copiilor şi adolescenţilor având ca principal scop creşterea gradului de siguranţă a acestora, precum şi pentru reducerea riscului de

Articolul in News Pascani >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atentat terorist la o biserică din Damasc. Sunt cel puțin 20 de morți

Mediafax acum 22 minute
Cel puțin 20 de persoane au fost ucise și zeci au fost rănite duminică, când un atacator sinucigaș s-a aruncat în aer la biserica Mar Elias din capitala Siriei, Damasc, au declarat autoritățile sanitare și surse din domeniul securității, citate de R

FOTO+VIDEO. Autocar cu copii, răsturnat pe autostrada A2! A fost activat Planul Roșu de Intervenție și trimise 2 elicoptere SMURD

Ziua Constanta acum 2 ore
Un autocar s-a răsturnat pe autostrada A2 - km 50, în localitatea Sarulești, județul Călărași, pe sensul spre Constanța Având în vedere numărul persoanelor implicate pentru eficientizarea misiunii de răspuns la nivelul județului a fost activat Planu

Marius Tucă Show începe luni, 23 iunie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Gandul acum 11 minute
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Statele NATO au convenit creșterea etapizată a bugetelor apărării până la 5% din PIB / Ce țară a obținut o excepție

HotNews acum o ora
Statele membre ale NATO, care se reunesc începând de marți la un summit la Haga, și-au dat duminică acordul asupra creșterii treptate a cheltuielilor legate de apărare până la procentul de 5% din PIB până în anul 2035, după ce Spania, care a respins

Dragoș Anastasiu explică planul noului guvern: „Încercăm acest stil de business privat în procesul de reformă a statului”

Adevarul acum o ora
Noul vicepremier desemnat de Ilie Bolojan explică cum va funcționa structura sa și care sunt prioritățile imediate ale guvernării.

Kelemen Hunor anunţă că UDMR rămâne la guvernare în noua coaliţie PSD–PNL–USR–UDMR/ Uniunea va avea un vicepremier - Tánczos Barna şi doi miniştri - Cseke Attila la Ministerul Dezvoltării şi Demeter András la Cultură: Vom pune statul la dietă

News.ro acum o ora
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat duminică seară, pe pagina sa de Facebook, că Uniunea rămâne la guvernare în noua coaliţie PSD–PNL–USR–UDMR şi că va avea un vicepremier, pe Tánczos Barna, şi doi miniştri - Cseke Attila la Ministerul Dezvoltări

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe luni, 23 iunie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum 11 minute
Invitatul emisiunii este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

La o zi după ce anunţa că îl propune pe Trump la Premiul Nobel pentru Pace, Pakistanul condamnă bombardamentul SUA asupra Iranului

HotNews acum 2 ore
Pakistanul a condamnat duminică atacurile comandate de Donald Trump asupra Iranului, la o zi după ce Islamabadul anunţa că îl va propune pe preşedintele Statelor Unite pentru Premiul Nobel pentru Pace, relatează News.ro citând Reuters. Pakistanul a

Parlamentul iranian a aprobat închiderea strâmtorii Ormuz, ca represalii în urma atacului american

Ziua Constanta acum 4 ore
Parlamentul iranian a aprobat duminică închiderea strâmtorii Ormuz, ca represalii în urma atacului american asupra instalațiilor nucleare iraniene, dar decizia finală trebuie luată de Consiliului Suprem de Securitate Națională al Iranului, transmite

Cei patru miniștri PNL din viitorul Guvern / Ilie Bolojan: Foarte probabil mâine se va semna protocolul coaliţiei

HotNews acum 5 ore
Conducerea PNL a validat, duminică, propunerile de miniştri pentru viitorul guvern, condus de Ilie Bolojan. Anunțul a fost făcut chiar de Bolojan, președinte interimar al PNL, care a prezentat și calendarul probabil al învestirii noului executiv. „A

Vremea

București
acum

25°
dum.

14°/29°
lun.

17°/32°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

23°
dum.

13°/28°
lun.

16°/27°
mar.

16°/29°
mie.

16°/30°
Constanta
acum

19°
dum.

15°/26°
lun.

17°/28°
mar.

20°/29°
mie.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

10°/27°
lun.

14°/31°
mar.

17°/27°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

24°
dum.

12°/30°
lun.

12°/33°
mar.

18°/33°
mie.

20°/36°