Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cele peste 2.000 de locuri bugetate din următorul an universitar au fost împărţite facultăţilor

Publicat in Bihoreanul, miercuri 3 iulie 2013 ·

În anul universitar 2013-2014, din totalul de 8.745 de locuri scoase la concurs de facultăţile orădene, 2.220 vor fi locuri bugetate la studii de licenţă şi de masterat. Reunit luni, Senatul Universităţii din Oradea a aprobat distribuirea locurilor fără taxă pentru cele 15 facultăţi orădene.

La studii universitare de licenţă, facultăţile însumează 1.520 de locuri bugetate, cu trei locuri mai puţin decât în anul universitar 2012-2013, iar la masterat 700, cu 25 mai puţine decât în precedentul an.

La licenţă, cele mai multe locuri fără taxă, 193 la număr, le va avea Facultatea de Medicină şi Farmacie, care, însă, la masterat va scoate la concurs doar 10 locuri bugetate, spre deosebire de 25, câte a scos anul trecut.

Facultatea de Inginerie Electrică şi Tehnologia Informaţiei va avea, la rândul său, 151 de locuri bugetate la studii de licenţă şi 85 la masterat, iar cea de Protecţia Mediului 138 de locuri fără taxă la licenţă şi alte 77 la masterat.

De asemenea, 119 studenţi şi 66 de masteranzi de la Ştiinţe Socio-Umane vor învăţa fără să plătească taxa de şcolarizare, iar de la facultăţile de Inginerie Managerială şi Tehnologică şi de Ştiinţe Economice în aceeaşi situaţie vor fi câte 112 studenţi şi 67, respectiv 63 de masteranzi.

108 locuri bugetate la licenţă şi 40 la masterat au fost distribuite Facultăţii de Inginerie Energetică şi Management Industrial, iar 101 la licenţă şi 49 la masterat Facultăţii de Ştiinţe. Facultatea de Geografie, Turism şi Sport va avea 83 de locuri bugetate la licenţă şi 57 la masterat, cea de Istorie, Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării 80 la licenţă şi 47 la masterat, iar cea de Litere 78 la licenţă şi 42 la studii de masterat.

Facultatea de Construcţii şi Arhitectură are 76 de locuri bugetate la licenţă, cea de Arte 73 la licenţă şi 43 la masterat, iar cea de Drept 52 la l

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia şi Ucraina continuă atacurile aeriene, în timp ce perspectiva unei încetări a focului rămâne incertă

News.ro acum o ora
Rusia şi Ucraina au continuat atacurile aeriene reciproce, provocând răniţi şi pagube, au afirmat oficialii duminică dimineaţa, în timp ce soarta propunerii de încetare a focului în războiul care durează de trei ani rămâne incertă, scrie Reuters. Pr

Cea mai sângeroasă lovitură de la începerea armistiţiului în Gaza: Nouă voluntari de caritate, uciși într-un atac israelian

HotNews acum 5 minute
Cel puţin nouă voluntari de caritate au fost ucişi şi alţi câţiva răniţi într-un atac israelian la Beit Lahia, în nordul Gaza, a afirmat Biroul Presei Guvernului din enclavă, acesta fiind astfel incidentul soldat cu cei mai mulţi morţi de la intrare

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 9 ore
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

CCR: Au fost înregistrate contestaţii privind deciziile de înregistrare a candidaturilor lui George Simion şi Victor Ponta/ Acestea vor fi soluţionate duminică

News.ro acum 11 ore
Curtea Constituţională a României (CCR) a anunţat că au fost înregistrate, sâmbătă, două contestaţii privind deciziile Biroului Electoral Central de înregistrare a candidaturilor la alegerile prezidenţiale ale lui George Simion şi Victor Ponta. Aces

Miting EuRo Manifest în Piaţa Victoriei pentru susținerea apartenenţei la UE. Fanii lui Călin Georgescu, identificați de jandarmi

Libertatea acum 12 ore
Peste 1.000 de oameni au fost prezenți sâmbătă, 15 martie, la mitingul „EuRo Manifest” din Piaţa Victoriei din Bucureşti. În zonă au fost găsiți și susţinători ai lui Călin Georgescu, iar jandarmii au făcut apel la oameni să nu răspundă provocărilor.

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum 8 ore
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 9 ore
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 8 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

Sebastian Constantin Popescu și-a depus CANDIDATURA la alegerile prezidențiale din partea Partidului Noua Românie (PNR)

Gandul acum 8 ore
Sebastian Constantin Popescu a intrat în cursa pentru președinția României, din partea Partidului Noua Românie. Candidatura sa a fost admisă de Biroul Electoral Central sâmbătă, 15 martie, ultima zi în care se pot depune solicitările pentru competiț

Jandarmii au găsit obiecte şi substanţe interzise la suporterii echipei Steaua, la intrarea în Bucureşti. Zeci de fani au ajuns la secţia de poliţie

News.ro acum 12 ore
Jandarmeria Capitalei anunţă că, în contextul meciului din Liga a II-a între echipele AFC Câmpulung Muscel şi Steaua Bucureşti, de la Câmpulung, s-au luat măsuri în privinţa a zeci de suporteri ai Stelei la care s-au găsit obiecte şi substanţe inter

Vremea

București
acum

dum.

9°/18°
lun.

4°/11°
mar.

1°/6°
mie.

1°/8°
Iasi
acum

dum.

3°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/9°
Constanta
acum

dum.

8°/16°
lun.

4°/10°
mar.

1°/5°
mie.

1°/7°
Cluj-Napoca
acum

dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/6°
Timisoara
acum

dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-1°/8°