Steaua merge în Anglia după dictonul “Sărbătorim ziua de odihnă prin muncă!”. Asta pentru că nu se dă în lături de la nimic în aceste pregătiri dure şi dispută amicale pe bandă rulantă.
Pentru ultimul a fost aleasă locul 12 din Liga a III-a engleză, Notts County, iar steliştii n-au avut probleme. Mihai Costea, care promite să fie altul în viitorul sezon, a marcat din nou, iar Latovlevici, motivat de un transfer în străinătate, a deschis scorul printr-o execuţie superbă.
Laurenţiu Reghecampf a testat un prim 11 care pare să fie de bază, cu Gardoş lângă Szukala în centru, în locul lui Chiricheş, şi el cu şanse mari să plece în străinătate, Stanciu pe postul lui Rusescu şi "Nilă" vârf împins.
Deşi adversarul a fost modest, jucătorii Stelei păreau mulţumiţi de test, care vine mai mult în perspectiva preliminariilor Ligii Campionilor.
"Chiar dacă e un cantonament greu, am venit aici să pregătim campionatul, pe care vrem să-l câştigăm din nou. Avem însă un obiectiv clar: să ne calificăm în grupele Ligii Campionilor. Noi suntem singurii noştri adversari", a declarat fundaşul Paul Pîrvulescu.
Totuşi, echipa a părut obosită, iar ameninţarea lui Dumitru Dragomir, care spunea că dacă va mai pierde doi jucători de bază în afară de Rusescu, Steaua devine echipă de pluton, prinde contur.
Jocul cu Notts County a fost al doilea pentru stelişti în cantonamentul din Anglia, primul fiind cu Livingston, câştigat cu 4-1. Pentru roş-albaştrii a mai fost stabilit un ultim amical înainte de revenirea în ţară, cu Sheffield Wednesday, pe 6 iulie.
Petroliştii s-au dat cu bobul
Jucătorii de la Petrolul Ploieşti au avut şi ei parte de destindere în cantonamentul din Maribor, Slovenia. Antrenorul Cosmin Contra a dus tot lotul pe pârtie. După o scurtă urcare cu telescaunul, a urmat coborârea, dar cursa a fost una specială, p