Remus Borza a ajuns într-un an să crească în afaceri şi notorietate cât alţii într-o viaţă. Marele maestru cântăreţ a devenit un personaj cunoscut prin desemnarea lui ca administrator judiciar după intrarea în insolvenţă a Companiei Hidroelectrica.
Momentul declanşării acestei proceduri controversate şi aflată în incertitudine ca urmare a unor procese în justiţie putea să aibă opoziţia Palatului Cotroceni, mereu interesat de Hidroelectrica. Dar, surpriză, Traian Băsescu s-a abţinut să comenteze insolvenţa, fapt neobişnuit pentru preşedintele-jucător, care s-a luptat să schimbe directorii neconvenabili, ce nu făceau jocurile în favoarea clienţilor agreaţi în Deal.
Remus Borza, pus în vârful uriaşei maşini de produs electricitate cu costuri mici, nu uită să mulţumească public cui trebuie. “Mulţumesc şefului OPSPI, Remus Vulpescu, şi ministrului Economiei, Daniel Chiţoiu. Îi mulţumesc şi preşedintelui României pentru noncombat, pentru că ar fi putut să obstrucţioneze” – declara cu recunoştinţă Borza în adunarea creditorilor din 14 septembrie 2012.
Nu uită să menţioneze, pentru a risipi suspiciunile asupra alegerii lui ca unsul lui Dumnezeu peste Hidroelectrica: “Unii au spus că aş fi omul lui Ponta, alţii că sunt al lui Băsescu. Nu sunt omul nimănui, sunt un bun român”.
După un an, omul nimănui încasează de la Hidroelectrica pentru ieşirea din insolvenţă un comision de succes de doar 2,2 milioane de euro. Se adaugă şi onorariul lunar de 50.000 de euro pentru oboseala Euro Insol, firma lui Remus Borza care a administrat procesul de insolvenţă în perioada de 12 luni – iunie 2012 – iunie 2013.
O investigaţie jurnalistică dezvăluie însă că Borza nu a picat din cer, ca un necunoscut al lumii politice, ca omul nimănui peste purcoiul de milioane de euro scos din insolvenţe.
Euro Insol are o relaţie de afaceri veche, trainică şi f