Sănătatea şi educaţia sunt cele mai importante ramuri ale unei societăţi. Fără de ele, societatea nu va putea evolua şi fără investiţii capitale în aceste două domenii majore totul va continua să fie aşa cum e acum sau poate chiar mai rău.

La noi românii, peste tot, pentru orice se plăteşte. Cu rost sau fără rost, oricine trebuie să plătească. Pentru sănătate, toţi cei care muncesc, plătesc. E corect, chiar foarte corect având în vedere principiul solidarităţii prin care trebuie ajutaţi cei de lângă noi, aflaţi în suferinţă, însă de foarte multe ori ajungem la medic şi chiar dacă s-a plătit … .”Legea nescrisă”, cunoscută în sistemul românesc, obligă pacientul să mai dea, să mai plătească. Dacă nu va face acest lucru, cu siguranţă va fi un paria.

Exemplele din sănătate ar putea continua la infinit şi, cu siguranţă, în orice familie măcar o singură persoană, un membru, a ajuns în astfel de situaţii fiind nevoit să scoată din buzunar bani, pentru a fi tratat. Medicamentele care trebuie să ajungă la cei bolnavi, în spitalele din România, iau drumul străinătăţii pentru că la noi ministerul nu are bani să le plătescă. Aici, bolnavii care au, plătesc, iar cei care nu au, trăiesc cu speranţa în cel de Sus.

În România, nu doar sănătatea e bolnavă ci şi educaţia. De mici, copiii sunt puşi la “treabă”. Părinţii, după posibilităţi, investesc în viitorul lor. Chiar dacă învăţământul este gratuit, oferit de stat, prevăzut în Legea educaţiei, investiţiile părinţilor încep încă din grădiniţă. Legile nescrise din educaţie încep cu ore pentru cunoaşterea unei limbi străine, activităţi recreeative, dansuri, sport şi alte activităţi. Urmează apoi şcoala, clasele primare şi gimnaziul. Încă din primul an de gimnaziu, din clasa a V-a, părinţii încep să-şi dea copii la ore de română şi de matematică, pentru a fi bine pregătiţi la examenul pentru intrarea în liceu. Tre