Profesorul de religie de la Liceul "Dimitrie Bolintineanu", Leonard Petre, a vorbit cu o profesoară de Limba română să vină la şcoală luni, în ziua susţinerii probei, pentru a rezolva subiectele extrase, răspunsurile urmând să ajungă la elevi, potrivit procurorilor.
Directoarea Liceului "Dimitrie Bolintineanu" din Capitală, Costica Vărzaru, demisă luni din funcţie, a fost arestată preventiv pentru 29 de zile, marţi, de Tribunalul Bucureşti, fiind acuzată de trafic de influenţă în scopul fraudării examenului de bacalaureat.
Parchetul Tribunalului Bucureşti arată în propunerea de arestare preventivă a Costicăi Vărzaru că, în 12 iunie, procurorii s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunilor de dare de mită de către angajaţi ai Liceului Teoretic "Dimitrie Bolintineanu" şi de luare de mită de către membrii comisiei de supraveghere de la examenul de bacalaureat care se susţine la acest liceu.
Procurorii arată, în documentul citat, în ce fel erau ajutaţi elevii de la Liceul "Bolintineanu" care dăduseră bani. Astfel, după deschiderea subiectelor de examen, directoarea liceului stabilise convocarea profesorilor care predau materiile de examen, pentru a rezolva repede subiectele. După rezolvarea subiectelor de către profesori, Costica Vărzaru şi alţi profesori urmau să împartă rezolvările multiplicate elevilor, sub pretextul suplimentării filelor de ciornă.
Potrivit anchetatorilor, au fost făcute demersuri pentru a fi introdusă în şcoală o persoană care să soluţioneze subiectele. Anchetatorii prezintă în referat o interceptare din 30 iunie a discuţiei dintre profesorul de religie de la Liceul "Dimitrie Bolintineanu", Leonard Petre, şi profesoara de română Maria Rodica Diaconescu, căreia îi spune că sună din partea directoarei liceului şi o aşteaptă să vină în ziua examenului, în jurul orei 06.30.
"Doamnă: Da.
Leonard: