Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mai puţin de 20 de zile până la startul Raliului Sibiului. Primele echipaje vor intra în Piaţa mare pe 22 iulie

Publicat in Rondul de Sibiu, miercuri 3 iulie 2013 ·

Pregătirile pentru Raliul Sibiului 2013 au intrat pe ultima sută de metri cu mai puţin de 20 de zile înaintea deschiderii oficiale a parcului de service din Piaţa Mare a oraşului.

Acţiunea în Raliul Sibiului, etapa a şaptea din Campionatul European de Raliuri, începe încă de luni, 22 iulie, cu deschiderea parcului de service şi testele private pentru piloţii străini. Marţi şi miercuri sunt programate recunoaşterile oficiale, iar joi calificările şi shakedown-ul.

„Pentru prima oară în România vom avea calificări la o etapă. Acestea se vor desfăşura pe traseul super specialei, în sens invers şi sunt sigur că vor fi o atracţie pentru spectatori. În plus, marţi, piloţii vor avea posibilitatea să descopere puţin din farmecul mărginimii Sibiului într-o scurtă plimbare cu tramvaiul până la Răşinari”, a spus Sorin Itu, organizatorul raliului.

Programul zilei de joi, 25 iulie, continuă în Piaţa Mare cu sesiunea de autografe şi tragerea la sorţi a ordinii de start.

Tot joi, de la ora 16:00, la Sala Sporturilor Transilvania, este programat meciul de fotbal dintre selecţionata piloţilor şi o echipă a vedetelor.

În aceeasi zi, începând cu ora 19:30, sunt programate parada maşinilor pe străzile din centrul oraşului şi startul festiv, iar începând cu ora 22:00 va avea loc BLACK TIE CELEBRITY GALA, un eveniment care are ca scop strângerea de fonduri care vor fi donate Muzeului Brukenthal.

Vineri, 26 iulie, în prima zi de cursă, la ora 13:00 se va da startul, piloţii având de parcurs 7 probe speciale.

Prima zi incepe cu două treceri pe probele Dobârca şi Crinţi, apoi super speciala şi cele două probe speciale de noapte Păltiniş, în urcare pe asfalt şi Şanta pe macadam.

Sâmbătă, 27 iulie, sunt programate celelalte 7 probe speciale. Ziua incepe la ora 09:30 cu probele Sadu, Gatu Berbecu

Articolul in Rondul de Sibiu >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia a lansat un atac cu drone asupra capitalei ucrainene Kiev în noaptea de anul nou

Mediafax acum o ora
Exploziile au fost auzite la scurt timp după ce forţele aeriene ucrainene au avertizat că dronele se apropie de oraş. Primarul Vitali Klitschko a declarat că apărarea aeriană a respins un atac inamic şi că două etaje ale unei clădiri rezidenţiale au

Tradiții și obiceiuri de Sfântul Vasile. Ce este bine să faci?

Ziua Constanta acum 2 ore
În ziua de Sfântul Vasile cel Mare, există tradiții și obiceiuri străvechi care spun că este benefic să verşi puțin vin pe masă, să spargi un pahar alb, să răstorni cutia de chibrituri sau să dai de pomană unui om sărac. În felul acesta, vei atrage

Ambasadorul Rusiei la București, a fost găsit inconștient în sediul ambasadei

Ziua Constanta acum 2 ore
Vladimir Lipaev, ambasadorul Rusiei la București, a fost găsit marți seară, inconștient în sediul ambasadei. La fața locului a fost solicitată intervenția de urgență a unei ambulanțe. Potrivit știripesurse.ro, din Ambasadă apelul la 112 a fost efect

Suedia începe vânătoarea de lupi, animal aflat pe cale de dispariţie. Activiștii critică măsură

HotNews acum 16 minute
Vânătoarea de lupi din Suedia începe joi, autorităţile urmărind să reducă la jumătate populaţia prădătorului pe cale de dispariţie, potrivit The Guardian, scrie News.ro. Guvernul suedez a dat undă verde pentru uciderea a cinci familii întregi de lup

Polonia preia preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene pentru o perioadă de şase luni

Mediafax acum 41 minute
Evenimentul de deschidere oficială a preşedinţiei poloneze va avea loc la 3 ianuarie 2025. Polonia preia preşedinţia Consiliului Uniunii Europene într-un moment de incertitudine şi îngrijorare. Ministrul de externe al Poloniei a precizat că activita

De ce Elon Musk și-a schimbat numele pe X în „Kekius Maximus”: ce înseamnă. „Îmi voi atinge obiectivele, în această eră sau în următoarea”

Adevarul acum o ora
Elon Musk și-a schimbat marți, 31 decembrie, numele de profil pe platforma de socializare X în „Kekius Maximus”. Acest lucru a stârnit un val de întrebări din partea urmăritorilor săi.

Milano interzice fumatul în aer liber. Amenzi de până la 240 de euro pentru fumători

Mediafax acum 3 ore
Fumătorii mai pot aprinde o ţigară doar în locurile izolate, unde pot păstra o distanţă de minim 10 metri faţă de alte persoane. Interdicţia nu se aplică ţigărilor electronice. Măsura face parte dintr-un plan mai amplu de îmbunătăţire a calităţii ae

Peste 100 de persoane, salvate de pe munte în ultima zi a anului. 34 au ajuns la spital

Ziare.com acum o ora
Ultima zi a anului 2024 a fost o zi de "foc" pentru salvamontiştii din întreaga ţară, solicitaţi să intervină de urgenţă la peste 100 de evenimente montane. În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 101 apeluri prin care

Au fost oprite livrările de gaze rusești către Europa, prin Ucraina. Republica Moldova, ajutată de România

Ziare.com acum 2 ore
Exporturile de gaze naturale ruseşti prin conductele din epoca sovietică care trec prin Ucraina către Europa au fost oprite miercuri, 1 ianuarie, în primele ore ale zilei, deoarece un acord de tranzit a expirat, iar Kievul nu l-a prelungit din cauza

Aderarea României la spaţiul Schengen, marcată de ceremonii la frontiera dintre Ungaria şi România

Mediafax acum o ora
Şeful Inspectoratului General al Poliţiei din Ungaria, dr. Balogh János, şi şeful Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră din România, Cornel-Laurian Stoica, au ridicat împreună bariera la punctul de trecere a frontierei de la Nădlac şi Csa

Vremea

București
acum

mie.

2°/8°
joi

3°/9°
vin.

4°/9°
sâm.

2°/6°
Iasi
acum

mie.

2°/7°
joi

3°/12°
vin.

1°/9°
sâm.

-1°/3°
Constanta
acum

mie.

5°/9°
joi

6°/11°
vin.

6°/11°
sâm.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mie.

-3°/2°
joi

-0°/5°
vin.

-1°/4°
sâm.

-2°/2°
Timisoara
acum

mie.

0°/3°
joi

1°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/3°