Însărcinatul cu afaceri al Ambasadei americane la Bucureşti, Duane Butcher, a declarat miercuri că SUA urmăreşte cu mare atenţie procesul de revizuire al Legii fundamentale, atrăgând atenţia asupra respectării statutului de drept.
„Unul dintre lucrurile pe care le urmărim cu mare atenţie este reforma constituţională. Cred că e foarte important ca, indiferent ce reforme sunt adoptate şi schimbări sunt aduse Constituţiei, trebuie avute prioritar în vedere menţinerea puterii instituţiilor, respectarea statului de drept şi continuarea luptei anticorupţie, în general o întărire a acestor lucruri“, a afirmat Butcher, pentru Mediafax.
Oficialul american a adus aminte de perioada de instabilitate politică în care se regăsea România anul trecut pe vremea aceasta şi a ţinut să precizeze principiile după care funcţionează un regim democratic.
„Stabilitatea unei democraţii se măsoară în stabilitatea şi independenţa instituţiilor sale şi în gradul de angajament faţă de statul de drept. Anul trecut de 4 iulie, România traversa o criză politică pe care sunt sigur că ne-o amintim bine cu toţii. În anul care a trecut, principala noastră preocupare a fost protejarea instituţiilor democrate ale acestei ţări şi susţinerea statului de drept. Am subliniat constant importanţa valorilor democratice şi vom continua să facem acest lucru, nu pentru a ţine predici sau pentru a impune ceva, ci in virtutea prieteniei şi parteneriatului nostru, precum şi a convingerii ferme că împărtăşim deja aceste valori fundamentale“, a mai adăugat Butcher.
Reprezentantul american în România a vorbit şi despre relaţiile României cu SUA. „România şi Statele Unite ale Americii au relaţii excelente pentru că împărtăşesc valori, obiective şi aspiraţii comune. România şi Statele Unite ale Americii au relaţii diplomatice de peste o sută treizeci de ani, iar prietenia noast