Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Situaţia politică din Portugalia depreciază leul

Publicat in Mesagerul de BN, miercuri 3 iulie 2013 ·

-AA+A

Situaţia politică din Portugalia depreciază leul Criza politică din Portugalia, declanşată de demisia de marţi a ministrului de externe Paulo Portas, care presupune ieşirea din coaliţia de guvernare a unui partid care asigura majoritatea absolută în parlament, a provocat creşterea aversiunii faţă de risc, implicit a monedei unice şi a celor emergente, inclusiv a leului.

Cursul euro a urcat de la 4,4391 la 4,4514 lei, într-o şedinţă care s-a deschis aproape de cotaţiile de la închiderea de marţi, la 4,44 - 4,4420 lei. Presiunea pe cumpărarea de valută a împins euro până la 4,46 lei, urmată de o scădere treptată. În jurul orei 13.00, când BNR anunţă media oficială, cotaţiile coborau în jurul pragului de 4,45 lei, iar după ora 14.00 la 4,4450 - 4,4480 lei.

Dolarul american a înregistrat o creştere mai mare, el urcând de la 3,4076 la 3,4337 lei, consecinţă a aprecierii lui faţă de euro. Cursul francului elveţian s-a majorat de la 3,5954 la 3,6180 lei. Monedele din regiune erau, de asemenea, în scădere uşoară faţă de euro. Cea poloneză fluctua între 4,338 şi 4,35 zloţi, cu circa 1% mai sus faţă de minimul de marţi, iar cea poloneză se tranzacţiona între 293,8 şi 295,3 forinţi. Perechea euro/dolar se instala sub pragul de 1,30 dolari, ea fluctând între 1,2924 şi 1,2983 dolari, consecinţă a crizei din Portugalia, ţară care s-a împrumutat în mai 2011 cu 78 miliarde euro. În aceste condiţii, dobânda obligaţiunilor emise de statul lusitan a depăşit pragul de 8%, pentru prima dată din noiembrie 2012.

În piaţa la termen de la Sibiu, euro se tranzacţiona pentru septembrie la 1,2940 - 1,2975 dolari, iar pentru decembrie şi martie viitor la 1,30 dolari. Tensiunile din zona euro provocau creşterea preţului unciei de aur cu scadenţa august la 1.237,8 - 1.255,3 dolari.

Apreciere: Select rating1 steluţă2 steluţe3 steluţe4 steluţe5 steluţe

Articolul in Mesagerul de BN >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Accident aviatic în Coreea de Sud - Bilanţul victimelor a crescut la 127. Sunt 2 supravieţuitori / Avionul transporta 175 de pasageri şi şase membri ai echipajului / Cum s-a produs accidentul/ Una dintre cutiile negre, recuperată - VIDEO

News.ro acum o ora
Cel puţin 127 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tr

Copil de 6 ani, mort în urma unui accident produs pe un drum judeţean din Sibiu - FOTO

News.ro acum o ora
O fetiţă de şase ani a murit, duminică dimineaţă, în urma unui accident rutier produs pe un drum judeţean din Sibiu, unde două autoturisme care circulau din direcţii opuse s-au ciocnit.

BCE nu va mai reduce prea curând dobânda de referinţă, având în vedere revenirea recentă a inflaţiei, spune un membru din conducerea băncii centrale

News.ro acum 2 ore
Următoarea reducere a ratei dobânzii de către Banca Centrală Europeană nu va avea loc prea curând, având în vedere revenirea recentă a inflaţiei, a declarat sâmbătă Robert Holzmann, membru al Consiliului guvernatorilor BCE, transmite Reuters. "Nu vă

O actriţă celebră a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon

Mediafax acum 4 ore
Supermodelul şi actriţa Dayle Haddon a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon. Ea a fost găsită decedată într-un apartament din Pennsylvania, SUA. Haddon avea 76 de ani.

Criza politică din Georgia: Kavelașvili a depus jurământul de președinte / Zurabișvili a părăsit palatul prezidențial, dar spune că ea este președinta legitimă

HotNews acum 2 ore
Miheil Kavelașvili, un critic dur al Occidentului, a depus duminică jurământul în funcția de președinte al Georgiei, pe fondul unei crize politice majore în această țară din Caucazul de Sud, al cărei guvern a înghețat discuțiile privind aplicarea Un

Cod galben de ceaţă în Muntenia, Moldova şi Ardeal

Mediafax acum 5 ore
Potrivit avertizării este vorba despre „ceaţă ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m şi izolat sub 50 m ce va favoriza, în funcţie de condiţiile locale, formarea gheţuşului sau chiciurei. Ceaţă este în judeţele Botoşani şi Iaşi, dar şi în

Zi de foc pentru salvamontiştii români. În ultimele 24 de ore, ei au avut 131 de misiuni

Mediafax acum 3 ore
În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 131 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor. 16 apeluri au fost pentru Salvamont Lupeni, 14 pentru Salvamont Maramureş, 12 pentru Salvamont Prahova

Charles Dolan, fondatorul HBO şi pionier al televiziunii prin cablu, a murit la 98 de ani

Mediafax acum 56 minute
Charles Dolan, fondatorul HBO şi pionier al televiziunii prin cablu, a murit la vârsta de 98 de ani, după o carieră remarcabilă în industria media. Dolan a transformat o mică afacere de cablu într-un imperiu media global, fiind creatorul HBO şi exti

Război în Ucraina, ziua 1.040. Ministrul de Externe al Germaniei a avertizat cu privire la activităţile „flotei fantomă” ruse

Press Alert acum o ora
Ministrul de Externe al Germaniei, Annalena Baerbock, a avertizat cu privire la activităţile suspecte ale „flotei fantomă” ruse, care ar putea fi implicată în deteriorarea cablurilor din Marea Baltică. Ministrul de Externe al Germaniei, Annalena Bae

Bărbat din Ţăndărei, arestat după ce a tras cu un pistol asupra soţiei sale

News.ro acum 3 ore
Un bărbat din Ţăndărei a fost arestat după ce şi-a agresat soţia şi a tras cu pistolul asupra maşinii în care aceasta se afla. Incidentul s-a produs în trafic.

Vremea

București
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

1°/4°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-3°
dum.

-3°/2°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
mie.

0°/6°
Timisoara
acum

dum.

-0°/2°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°