Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Păpuşile Teatrului „Colibri“ nu intră în vacanţă

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 3 iulie 2013 ·

Teatrul pentru Copii şi Tineret „Colibri“ a deschis ieri stagiunea estivală cu piesa „Beatles, my love“ şi cu spectacolul trupei arădene Marionetart - „Scufiţa roşie urbană“. Micuţii craioveni vor avea întâlnire cu păpuşile şi mânuitorii lor şi astăzi, tot pe esplanada Teatrului „Marin Sorescu“. Îi vor conduce în lumea fascinantă a poveştilor actorii Teatrului „Colibri“ şi muzica celor de la Beatles, dar şi marionetiştii Nuţi şi Sorin Dorobanţu, de la Marionetart, cu al lor „Cufăr magic“.

Păpuşile de la „Colibri“ au refuzat să intre în vacanţă pentru a le ţine companie celor vrăjiţi de lumea magică a poveştilor, aşa că pe tot parcusul verii vor lansa invitaţii spre tărâmuri fascinante.

„Avem păpuşi foarte frumoase, pensionate, dar pensionari activi, aşa că am zis să facem o paradă, şi am numit această stagiune estivală «Maratonul păpuşilor». Toată lumea din teatru s-a mobilizat extraordinar şi a făcut această paradă a păpuşilor cu mici demonstraţii de mânuire, de virtuozitate. Încercăm să arătăm o mică parte din ceea ce înseamnă păpuşărie, ajutaţi de muzică şi firul unei povestiri. Sunt păpuşi din spectacolele noastre care sunt în repertoriu sau din reprezentaţii care au ieşit din repertoriu. Sunt păpuşi, decoruri, recuzită care nu au mai mers ca altădată la lada de gunoi a istoriei. Am încercat să le scoatem din nou şi să le arătăm publicului“, a precizat Adriana Teodorescu, directoarea Teatrului pentru Copii şi Tineret „Colibri“.

Invitaţie în lumea poveştilor

Spectacolul „Beatles, my love“, „un moment pur şi simplu de entertainment“ care va putea fi urmărit de-a lungul întregii săptămâni, poartă semnătura Rodicăi Prisăcaru. „Mă adresez copiilor, cărora le dăruiesc o muzică de foarte bună calitate, părinţilor, şi nu în ultimul rând bunicilor. Am profitat de faptul că au fost scoase din repertoriu două spectacole şi, pentru că păp

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan răspunde tuturor întrebărilor despre măsurile fiscale într-o conferință de presă. LIVE de la ora 10.00

Adevarul acum o ora
Nicușor Dan susține luni, de la ora 10.00, o conferință de presă în care este aşteptat să răspundă la toate întrebările referitoare la pachetele de măsuri economice adoptate de Guvernul Bolojan.

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 2 ore
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Rusia acuză că Ucraina a atacat cu drone un centru de instruire al centralei nucleare de la Zaporojie

HotNews acum o ora
Trei drone ucrainene au atacat duminică seara un centru unic de instruire de la centrala nucleară Zaporojie, dar nu au fost înregistrate pagube „critice”, a anunțat luni administrația instalată de Moscova la cea mai mare centrală nucleară din Europa

Trump anunță trimiterea de sisteme PATRIOT în Ucraina: „Au nevoie disperată”. Critici dure la adresa lui Vladimir Putin

Gandul acum o ora
Președintele american Donald Trump a confirmat că Statele Unite vor trimite sisteme antiaeriene Patriot în Ucraina, în cadrul unui acord susținut financiar de NATO. Liderul de la Casa Albă s-a declarat totodată „dezamăgit” de comportamentul președin

Atac armat la o biserică din Kentucky, după ce un polițist a fost împușcat pe aeroport. Suspectul a fost ucis

HotNews acum 11 ore
Mai multe persoane, inclusiv un ofițer de poliție din Kentucky, au fost rănite într-o serie de atacuri armate în zona orașului Lexington, au anunțat guvernatorul statului și poliția statală din Kentucky pe platforma X, conform Reuters și CNN. Poliți

Horoscop pentru luni, 14 iulie 2025. Relațiile cu șefii și autoritățile sunt frecvente pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 2 ore
Berbec Esti cufundat în visare si cu greu poti relationa cu lumea exterioară. Ti se pot accentua temerile profunde, dar si unele afectiuni mai vechi sau mai noi. Controlează-ți stările interioare si astfel vei reuși să ameliorezi si sănătatea întreg

Ministrul Finanțelor: „DATORIA publică a României va ajunge la 60% din PIB până la finalul anului. Niciodată n-am fost atât de rău ca acum”

Gandul acum o ora
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, avertizează că datoria publică s-a dublat în ultimii cinci ani, depășind 1.100 de miliarde de lei. România riscă pierderea calificativului de investiții, în lipsa unor măsuri fiscale urgente. Datoria publică a

Preşedintele Nicuşor Dan susţine luni o conferinţă de presă

News.ro acum 3 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, la ora 10, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De asemenea, a

Bitcoin depăşeşte pentru prima dată 120.000 de dolari

News.ro acum 2 ore
Bitcoin a depăşit luni pentru prima dată pragul de 120.000 de dolari, marcând o etapă importantă pentru cea mai mare criptomonedă din lume, în contextul în care investitorii pariază pe victorii politice mult aşteptate pentru acest sector în această

Luni începe înscrierea pentru sesiunea a doua a examenului de Bacalaureat

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Înscrierea la cea de-a doua sesiune a examenului de Bacalaureat începe luni şi se încheie pe 21 iulie, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Urmărește cele mai noi prod

Vremea

București
acum

30°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

27°
lun.

18°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

31°
lun.

20°/32°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/35°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°