Mesajul a fost trimis. Multumesc!

BACALAUREAT 2013: Peste 160.000 de absolvenţi au susţinut proba obligatorie a profilului. 112 candidaţi, eliminaţi din examen miercuri

Publicat in Mediafax, miercuri 3 iulie 2013 ·

Încercarea de a copia la BACALAUREAT a dus miercuri la eliminarea altor 112 de candidaţi, care susţineau proba obligatorie a profilului, în condiţiile în care o anchetă este în desfăşurare privind tentativa de fraudă la Liceul "Dimitrei Bolintineanu" din Capitală.

Potrivit Ministerului Educaţiei Naţionale (MEN), la proba obligatorie a profilului au participat 160.499 de absolvenţi de clasa a XII-a. Din totalul celor prezenţi, 112 au fost eliminaţi pentru că au copiat sau deţineau asupra lor telefoane mobile sau materiale interzise pe durata examenului.

SUBIECTELE au fost distribuite elevilor la ora 9.00, conform procedurilor stabilite de MEN.

Totodată, Ministerul Educaţiei Naţionale a precizat că subiectele la proba obligatorie a profilului au fost transmise, în cele 583 de centre de examinare, în condiţii de maximă securitate. În plus, MEN a dat asigurări că "nu a existat nici un fel de breşă în procesul de transmitere a subiectelor din bazele de date gestionate de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS)".

În 30 de centre de examinare au fost utilizate subiectele de rezervă, întrucât elevii au întârziat la examen din motive obiective, independente de voinţa lor. Pentru aceştia, proba a început la ora 13.30.

Examenul de bacalaureat se încheie vineri, cu proba la alegere a profilului şi specializării, la care au fost înscrişi 165.373 de candidaţi.

Probele scrise din sesiunea iunie - iulie 2013 a examenului de bacalureat au început luni, cu proba la limba şi literatura română.

În aceeaşi zi, Parchetul Tribunalului Bucureşti anunţa că a fost începută urmărirea penală "in rem" pentru fapte de corupţie privind proba scrisă la limba română de la bacalaureat la Liceul "Dimitrie Bolintineanu" din Capitală, fiind făcute percheziţii la unitatea de învăţământ cu sprijinul SRI, Direcţiei Generale Anticorupţie şi Poliţiei

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu anunţă că de săptămâna viitoare Cazinoul din Constanţa va fi deschis publicului: „Mă bucur imens că încă un obiectiv pe care l-am început când eram vicepremier acum îl finalizez când sunt prim-ministru” VIDEO

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu anunţă că săptămâna viitoare se termină, după cinci ani, refacerea Cazinoului din Constanţa, iar „superba clădire” va putea fi vizitată în sfârşit de către public. Anunţul a fost făcut chiar de Ciolacu, care a postat pe TikT

Marius Tucă Show începe luni, 17 februarie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este H. D. Hartmann, profiler și analist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Vreme rece și ninsori în București. Strat de zăpadă de 12 centimetri. Meteorologii au emis o nouă prognoză specială pentru Capitală

HotNews acum o ora
Meteorologii au emis, duminică seară, o nouă prognoză specială pentru Bucureşti, avertizând că până miercuri dimineaţă vremea va fi rece, va ninge, iar stratul de zăpadă depus va atinge 12 centimetri grosime. Potrivit Administraţiei Naţionale de Met

Serie A: Parma a cedat din nou, 0-1 cu AS Roma. Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35

News.ro acum 48 minute
Echipa italiană AS Roma a învins duminic, în deplasare, scor 1-0, gruparea Parma, în etapa a 25-a din Serie A. Românul Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35. La Parma, oaspeţii au primit penalti în minutul 29, dar după verificarea VAR, lovitura d

România nu va participa la reuniunea convocată de Macron la Paris, a anunțat Cristian Diaconescu. Cum motivează absența țării noastre de la discuțiile despre „securitatea europeană”

HotNews acum 36 minute
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pentru apărare și siguranță națională, a declarat, dumincă seară, că România nu va lua parte la reuniunea pe care a convocat-o președintele francez Emmanuel Macron, luni, la Paris, pentru discuții despre s

„Un semnal foarte prost pentru noi”. Nicușor Dan, solicitare pentru președintele Bolojan și ministrul Hurezeanu

HotNews acum 3 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, și ministrul român de Externe, Emil Hurezeanu, au „obligația să obțină un loc la masa discuțiilor de la Paris”, convocate de urgență de Emmanuel Macron, pentru a discuta despre „securitatea european

Rubio spune că zilele următoare vor arăta dacă Putin este serios în privinţa păcii în Ucraina

News.ro acum o ora
Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat că următoarele zile vor stabili cât de serios este preşedintele rus Vladimir Putin cu privire la pacea din Ucraina, în timp ce oficialii americani se deplasează în Arabia Saudită pentru întâlniri cu

Generalul Cătălin Zisu a cerut trecerea în rezervă

Mediafax acum 2 ore
Şeful Comandamentului Logistic Întrunit a transmis, prin avocata sa, un comunicat de presă, informează Gândul. „În ultimele zile, în mass-media au fost vehiculate diverse informaţii, în mare parte neadevărate, care au creat confuzie şi au adus grave

Exclusivitate Reuters: SUA consultă aliaţii europeni despre garantarea securităţii Ucrainei

Mediafax acum 3 ore
Documentul, care conţine şase puncte şi întrebări, vine într-un moment sensibil, la doar câteva zile după ce preşedintele Donald Trump a provocat îngrijorare în rândul aliaţilor prin convorbirea telefonică neprogramată cu Vladimir Putin, în care a a

Ianis Hagi, din nou DECISIV pentru Rangers » Românul a provocat 2 autogoluri ale aceluiași jucător

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
s-a impus în deplasare cu , scor 3-1, grație unor contribuții decisive ale lui . Internaționalul român a provocat două autogoluri al căror autor a fost același jucător, Jamie McCart. Au marcat Hearts Antrenor Rangers Antrenor

Vremea

București
acum

-3°
dum.

-3°/-0°
lun.

-3°/-2°
mar.

-3°/-0°
mie.

-5°/-1°
Iasi
acum

-3°
dum.

-4°/1°
lun.

-4°/1°
mar.

-4°/2°
mie.

-3°/2°
Constanta
acum

-3°
dum.

-3°/1°
lun.

-2°/2°
mar.

2°/3°
mie.

1°/3°
Cluj-Napoca
acum

-5°
dum.

-5°/0°
lun.

-5°/1°
mar.

-4°/1°
mie.

-5°/2°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-2°/2°
lun.

-2°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-4°/3°