Se fac, iată, doi ani şi nouă luni de la groaznicul accident de autobuz în care au pierit 4 oameni, iar 57 au fost răniţi. O dramă provocată de un autobuz care ducea salariaţi pe un drum-dig de la marginea municipiului, la locul lor de muncă, o fabrică de confecţii. Dată fiind gravitatea evenimentului, de anchetă s-a ocupat personal prim procurorul Ionel Scutelnicu, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tulcea, între timp decedat. La vremea respectivă, fostul prim procuror ne declara că până la sfârşitul lunii noiembrie 2011 rechizitoriul va fi trimis în instanţă, în curs fiind redactarea rechizitoriului şi emiterea citaţiilor persoanelor inculpate. Lucrurile cu dosarul, din păcate, nu s-au mai întâmplat aşa. Dosarul a fost preluat de un alt procuror de la „locală”, a necesitat timp cu studiul documentelor produse, apoi timp cu producerea de noi şi noi acte la voluminosul, deja, dosar de anchetă. O vreme, de stadiul anchetei nu s-a mai auzit nimic. De ce se întârzie atât de mult cu finalizarea rechizitoriului, l-am întrebat pe procurorul Dan Stepanencu, purtătorul de cuvânt al instituţiei Parchet local.
Stepanencu:
„Se lucrează intens, dar mereu avocaţii mai găsesc câte ceva”
Privind stadiul anchetei accidentului de pe dig, soldat cu 4 morţi şi 57 de răniţi, procurorul Dan Stepanencu ne-a declarat următoarele: „La acest dosar se lucrează intens, este unul complex, cu multe părţi vătămate, dar şi mulţi avocaţi care mai găsesc câte ceva, mai are unul o cerere, altul mai vrea o expertiză, altul mai vrea nu ştiu ce. În această situaţie procurorul trebuie să răspundă la toate astea, practic el este la mâna avocaţilor, pentru că ei mereu solicită câte ceva. Procurorul de caz speră ca la sfârşitul acestei luni sau începutul lunii august să finalizeze dosarul, iar acest lucru este posibil doar dacă nu cumva avocaţii mai intervin cu alte cereri. S