N-am urmarit foarte atent Cupa Confederatiilor, dar am tinut intr-o semifinala cu Italia si in finala cu Brazilia. Desi mi-a iesit numai pe jumatate, am salutat faptul ca Spania n-a cucerit trofeul, numarindu-ma printre cei care nu gusta in mod special suveica botezata tiki-taka. Stil pe care nu ma sfiesc sa-l compar, recunosc, fortind nota, cu handbalul si despre care cred ca risca sa fie depasit. Ca incepe sa fie citit, fumat. Vor sari unii sa ma contrazica, insa am si eu dreptul la o opinie, nu? La o opinie, nicidecum la un verdict.

Luati din scurt de brazilieni, surprinsi de intuitia lui Fred si ridiculizati de subtilitatea lui Neymar, ibericii au cedat fara drept de apel in finala si din pricina ca si-au pierdut capul, singele rece, echilibrul. Sergio Ramos a irosit un 11 metri ce i-ar fi putut reintroduce in meci pe elevii lui Del Bosque, apoi Gerard Piqué si-a lasat echipa in zece! Practic, eliminarea lui a incheiat socotelile.

Ma folosesc de ocazie pentru a scrie despre Piqué, “centralul” care inseamna, alta parere personala, o gaura in defensiva Barcelonei, dar si in a “nationalei” Spaniei. Calciiul lui Ahile. Veriga slaba. Rar am intilnit un fundas atit de vulnerabil, ca sa nu zic aerian, care sa beneficieze insa, paradoxal, de atita simpatie! Probabil ca-l mai sustin doar fanii Shakirei, cintareata columbiana cu 10 ani mai in virsta care i-a nascut lui Piqué un baietel pe 22 ianuarie 2013.

Altminteri, Gerard gafeaza din ce in ce mai rau si, logic, se descurca din ce in ce mai greu. Intr-un fel, reaminteste de Cristi Chivu, in sensul in care, asemenea ex-capitanului “tricolorilor”, place mai degraba in momentele de constructie. Dezinvolt cu mingea la picior si periculos in fazele fixe, ba si prolific, continua sa ramina insa dator la deposedare si la interceptie, adica la capitolele la care ar trebui sa fie imbatabil si nu e. Cu aparato